Caraş-Severin, Romania


„M-am resemnat în privinţa bugetului.
Este un an de criză, dar sperăm să ne
descurcăm. Când acest lucru nu se va mai
putea, vom pune lacătul pe primărie!“,
glumeşte primarul din Grădinari, Ion
Moşoarcă
.


Pentru acest an, consilierii locali
şi edilul şi-au propus
alimentarea cu apăalocalităţii
Greoni
şi realizarea sistemului
de canalizare în comuna Grădinari
.
Deşi realizarea acestor investiţii se
află demult pe lista proiectelor prioritare ale
edilului Ion Moşoarcă,
lucrările nu au putut fi demarate datorită
lipsei banilor.


„Am depus dosarul în vederea accesării
fondurilor europene, încă de acum doi ani,
dar nu am primit nici un leu pentru a putea
începe lucrările. Din acest motiv, acum o
vom lua de la capăt. Sunt încrezător
că de această dată vom reuşi
să realizăm ceea ce ne-am propus“, a
spus Ion Moşoarcă.


Tot cu bani europeni, edilul
doreşte modernizarea şi dotarea
Serviciului VoluntarpentruSituaţii de
Urgenţă
. Mai exact, este vorba
despre achiziţionarea unei
autospeciale noi, a unui
buldoexcavator, precum şi a
echipamentelor necesare pentru cei 40 de pompieri
voluntari din localitate.


De asemenea, în luna aprilie vor fi demarate
lucrările de asfaltare şi
pietruire a
trotuarelor şi drumurilor
comunale
, urmând ca până la
sfârşitul anului primăria să
amenajeze, la Grădinari şi Greoni, două
parcuri de joacă pentru copii şi terenuri de
sport.


Roxana Nafiru


[email protected]