Trei Agenţii de şomaj şi-au dat mâna pentru a demara, împreună, proiectul „Cariera e în mâinile tale“! Este vorba despre Agenţiile Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă din Caraş-Severin, din Mehedinţi şi din Hunedoara, care vor implementa, în parteneriat, iniţiativa al cărui obiectiv general îl constituie creşterea accesului şi a participării angajaţilor la programe de formare profesională continuă, în vederea obţinerii de către aceştia a unei (re)calificări complete, în domeniul serviciilor, asigurând în acelaşi timp atractivitate, deschidere către nevoile personale de dezvoltare şi nevoile mediului economic.
Proiectul urmăreşte să faciliteze obţinerea de către 180 de angajaţi, din cele trei judeţe, a unei calificări în domeniul serviciilor, în meseriile de bucătar, ospătar, lucrător în comerţ, ca urmare a parcurgerii unui program de (re)calificare, organizat de un furnizor de formare profesională autorizat. De asemenea, se va încerca promovarea beneficiilor formării profesionale continue în rândul angajaţilor şi altor grupuri interesate.
Durata de implementare a proiectului este de 20 de luni, iniţiativa demarând anul trecut, la începutul lunii septembrie, şi urmând să fie finalizată la sfârşitul lunii aprilie 2011. Valoarea totală a iniţiativei este de 1.454.969 de lei, din care 1.347.919 de lei reprezintă asistenţa financiară nerambursabilă. Iniţiativa beneficiază de finanţare prin Programul Operaţional Sectorial „Dezvoltarea Resurselor Umane“ 2007-2013, Axa prioritară 2- „Corelarea învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii“, Domeniul Major de Intervenţie: 2.3- „Acces şi participare la formare profesională continuă“.
Antoniu Mocanu