Caraş-Severin, Romania

După mai multe promisiuni venite de la palatul administrativ judeţean şi de la Executiv, Mihai Stepanesc, primarul Reşiţei a luat calea Bucureştiului pentru a obţine, pentru municipiu, titlul de pol de dezvoltare. Adică oraş care face legătura între polii de creştere şi celelalte zone din jur, mai sărace, şi care să beneficieze de o finanţare suficientă, care să contracareze concentrarea în centrele urbane mai dezvoltate a populaţiei sărace care-şi caută de lucru.

Stepanescu a explicat cum, în urmă cu vreo cinci luni, a avut o întrevedere cu ministrul Elena Udrea, în capitală, unde a avut parte de o primire bună, şi cu care a discutat de o serie de proiecte pe care le are municipiul de pe Bârzava. Aşa a aflat că Reşiţa a pierdut definitiv trenul românesc, pentru că la nivel naţional nu se mai poate face nimic în privinţa desemnării ca pol de dezvoltare prin Hotărâre de Guvern, aşa cum s-a întâmplat cu celelalte 13 localităţi la nivel naţional, pentru că documentul a fost deja acceptat de autorităţile de la Bruxelles.

Demersurile pentru urbea bârzăveană trebuiau făcute la fel ca pentru toate celelalte localităţi cuprinse în HG, adică în anii 2006 şi 2007, pentru că hotărârea a fost emisă în 2008.

Primarul Stepanescu a precizat că Reşiţei nu-i rămâne decât să fie reprezentată direct la Bruxelles. Şi asta se va şi întâmpla în zilele următoare, când edilul-şef îşi va lua câteva zile de concediu şi, prin intermediul unei curse aviatice low-cost, pe propria cheltuială, va face o vizită la Bruxelles, pentru a discuta despre cum a pierdut Reşiţa atâtea şanse, ce-a însemnat municipiul de pe Bârzava în regiune, ce-a fost şi ce mai este acum, contextul zonei etc. Totuşi, primarul Reşiţei a ţinut să adauge faptul că responsabilii de la Bruxelles sunt reticenţi la astfel de demersuri, mai ales după ce tot mai multe proiecte nu au fost respectate, banii europeni fiind aruncaţi pe apa sâmbetei, fără justificare.

„Prin faptul că nu am fost desemnaţi pol de dezvoltare, până acum, Reşiţa a pierdut aproape 30 de milioane de euro, a spus primarul. Reşiţa nu este între cele 13 oraşe sau, aşa cum ar fi trebuit, măcar al 14-lea pol de dezvoltare“.

Tocmai pentru a remedia aceste probleme, Mihai Stepanescu va lua şi calea Bruxelles-ului, pentru a prezenta şi susţine cauza Reşiţei.
Potrivit documentelor transmise municipalităţii de către autorităţile abilitate în domeniul implementării proiectelor europene, HG nr.998/2008 pentru dezvoltarea polilor de creştere şi a polilor de dezvoltare urbană reprezintă o îndeplinire a obligaţiilor pe care statul nostru le avea în procesul de elaborare a Cadrului Strategic Naţional de Referinţă, care va fi aproape bătut în cuie până în 2013…

Şi care deja a fost aprobat printr-o decizie a Comisiei Europene, din necesitatea sprijinirii dezvoltării acestor localităţi: „Sprijinirea polilor de dezvoltare urbană este necesară pentru a contrabalansa dezvoltarea oraşelor mari din fiecare regiune şi pentru a crea condiţii favorabile unei dezvoltări regionale policentrice, prevenind sau atenuând tendinţele de dezvoltare dezechilibrată din interiorul regiunilor“.

Antoniu Mocanu