Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – O cititoare din Reşiţa ne-a scris că, deşi se plăteşte bilet pentru câini, patrupedele nu ar trebui lăsate în autobuzele reşiţene.

„Transportul în comun din municipiul nostru a fost îmbunătăţit cu ceva timp în urmă. Bucuroşi nevoie mare, cu toţii am apreciat efortul şi faptul că vom avea parte de călătorii civilizate, chiar dacă preţul unui bilet echivalează cu al unei pâini sau cu 1,5 kilograme de cartofi. Ei bine, ca mamă a unui sugar, în vara trecută am plecat la plimbare dar şi pentru a rezolva chestiuni casnice, precum facturi, rate… Evident, am avut nevoie să folosesc şi transportul în comun, numai că în momentul în care s-au deschis uşile am observat trei abţibilduri colorate: interzis cu mâncare, interzis cu animale şi… surpriză, cu cărucioare. Fiind o persoană civilizată am renunţat să urc în autobuz şi am mers pe jos. De atunci nu am mai apelat la serviciile transportului în comun. Toate astea până de curând când, frig fiind, mi-am lăsat băiatul în compania tatălui său şi am plecat în oraş. Am urcat în autobuz, iar când m-am aşezat pe scaunul din spatele şoferului am observat un avizier. Curioasă din fire am început să citesc şi totodată să mă minunez. Printre altele, eram informaţi că în situaţia în care dorim să ne luăm patrupedele în autobuz este posibil doar dacă animalul are lesă, botniţă şi dacă achităm o taxă de transport egală cu preţul unui bilet. Deci la Reşiţa, căţeii plătesc bilet de autobuz ca nişte „oameni“ civilizaţi! Deşi iubesc animalele, consider că nu este tocmai în regulă ca acestea să fie acceptate în autobuze, pentru simplul motiv că acolo urcă oamenii de vârsta a treia, copiii care vin de la şcoală… Oare s-au luat măsuri şi în cazul în care părinţii vor să urce în autobuz cu cărucioarele? Nu ştim, poate citind în Jurnal de Caraş-Severin aceste rânduri, cineva ne va răspunde“.

Cu stimă, Mioara Rusu