Cea de-a XXIX-a ediţie a maratonului cultural intitulat „Reşiţa în 10 dimensiuni“ s-a încheiat în seara de 11 noiembrie, dând din nou lovitura cu un inedit spectacol, prezentat de Teatrul Nottara din Bucureşti.
Piesa „Nişte fete“ a surprins publicul reşiţean prin actualitate, prin prospeţime, prin neprevăzut şi mai ales prin încercările la care a fost supus eroul principal.
Piesa „Nişte fete“ are, de fapt, în centru, povestea unui „băiat“ de vreo 22 de ani care şi-a descoperit valenţele de scriitor după ce şi-a publicat povestea vieţii intime. A trecut la un scurt maraton al întâlnirilor cu câteva dintre foste, sub pretextul că, logodit fiind, vrea să se căsătorească şi să aibă sufletul neîmpovărat de greşelile trecutului.
De fapt, fiecare dintre „fete“, toate călite de experienţa vieţii şi de suferinţa de a fi părăsite fără explicaţii, îi dă câte o lecţie. Momentul culminant este atins în clipa în care el, ajuns în faţa celei pe care o consideră cea mai frumoasă, îi mărturiseşte că o iubeşte şi că figura ei i-a fost în centrul existenţei. Numai că tipa descoperă că, de fapt, el nu vrea să-şi ceară scuze sau să repare ceva, ci pur şi simplu înregistra toate discuţiile pentru a mai face un ban dintr-o poveste.
Motiv pentru care îi şopteşte în reportofon că este „prea târziu“ pentru mărturisirile lui. Lovitura finală vine însă cu ocazia celei de-a cincea întâlniri, când tipa, aparent o gâsculiţă fără prea multă minte, care devenise femeie alături de eroul principal, îi mărturiseşte că şi ea este scriitoare, şi că a înregistrat totul. Ea este cea care pune punct poveştii, dându-i lui caseta din reportofon, şi părăsindu-l după un sărut.
Din distribuţie au făcut parte actorii Catrinel Dumitrescu, Irina Velcescu, Cristina Florea, Andreea Vasile, Diana Cavallioti şi Vlad Zamfirescu, regia aparţinând-ui lui Cristian Jucu iar scenografia fiind semnată de Doru Badiu.
Îţi sună telefonul, mon cher…
Actorii Teatrului Nottara au urcat pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor pentru a da un spectacol inedit publicului reşiţean. Şi totuşi, chiar dacă nici sala nu s-a ridicat la aşteptări, vechiul fiind vizibil cu ochiul liber, la fel ca şi starea de degradare a scaunelor din primul rând, nici măcar publicul reşiţean n-a prea ştiut să fie public.
Poate din lipsa spectacolelor, din lipsa unei clădiri căreia să i se spună „teatru“ sau din lipsa multor alte edificii culturale. Înainte de începerea spectacolului, o voce avertiza publicul să-şi închidă telefoanele mobile. Trist este însă că, după avertizare, în sală au putut fi auzite în jur de zece telefoane mobile care au sunat la diverse intervaluri, spre disperarea actorilor, ale căror roluri depindeau, din când în când, de un telefon mobil care trebuia să sune.
„Îţi sună telefonul“, îşi spuneau, unul altuia, actorii. Însă inculpatul era ba un lider sindical, ba un istoric, ba un dascăl sau altcineva din public care nu mai ştia în ce buzunar al hainei şi-a lăsat instrumentul de comunicare pe care nu l-a putut închide nici măcar pentru a asista la un spectacol al Teatrului Nottara…
Antoniu Mocanu