O piesă tulburătoare, cu personaje fără nume, năzuind spre libertatea aflată dincolo de gratiile coliviei în care se află prizonieri. Poate un „joc al nebunilor“, dar ipostaze în care, cu siguranţă, fiecare dintre noi se regăseşte.
Drum spre libertate
Decorul e sumbru, cu patul de spital rămas nimeni nu mai ştie de când, cu sârma ghimpată ce dezrădăcinează orice năzuinţă de libertate, orice încercare de evadare din ceea ce pare un murdar salon dintr-un la fel de murdar spital de alienaţi. Şi totuşi, cineva se aventurează „dincolo“.
Vede oraşul şi-apoi revine după gratiile celulei, acolo unde nici aripile de îngeri nu folosesc la nimic. Finalul găseşte personajele resemnate, trăind dureroasa bucurie de a putea privi printre gratii către frunzele care cad.
Un cântecel tulburător, zumzăit de oamenii din celulă şi-o cortină care cade peste piesă şi peste colocviu. Din sală, vin ropotele aplauzelor puţinilor iubitori de teatru veniţi să vadă o piesă ce nu apărea pe afişul manifestării.
A fost, marţi, 2 octombrie, a fost la Reşiţa, pe scena Casei de Cultuă a Sindicatelor.
Ionel Ivaşcu