În luna decembrie a acestui an, pe agenda cadrelor şcolare cărăşene se numără foarte multe concursuri educaţionale dedicate sărbătorilor de iarnă. Una dintre aceste competiţii este şi prima ediţie a Concursului Naţional „Iarna văzută de copii“, ce va avea loc pe data de 21 decembrie, în localitatea Urecheni, judeţul Neamţ.
Evenimentul se adresează preşcolarilor, elevilor din clasele I-VIII, părinţilor şi cadrelor didactice din ţară iar participanţii îşi vor exprima emoţiile cu care aşteaptă sărbătorile de iarnă prin muzică, dans, poezie, compunere, urătură, desen, pictură, modelaj, aplicaţii şi colaje.
Perioada de derulare a proiectului este 1 decembrie 2010 – 28 februarie 2011 şi cuprinde IV secţiuni, precum cea de creaţii plastice şi practice, concurs literar artistic (recitare, povestire, compunere, urătură), concurs de colinde cu sau fără acompaniament şi trimiterea unui CD sau casetă video care prezintă serbarea pomului de iarnă la grupă sau clasa cadrului didactic îndrumător.
Competiţia educaţională va fi finalizată printr-o expoziţie cu cele mai originale lucrări care au participat în concurs.
Lavinia Predescu
