REŞIŢA – Comisarii Gărzii Financiare au susţinut luni prima probă scrisă a examenului de testare profesională. Dacă la nivel naţional rata de promovare este de peste 90%, în Caraş-Severin aceasta este de sută la sută.
Adevărul istoric privind lupta de la Waterloo arată că celebra Gardă franceză a scăpat în mare parte din bătălie, aşa cum se preconizează să se întâmple şi în cadrul Secţiei Caraş-Severin a Gărzii Financiare. Comisarii Gărzii Financiare au susţinut luni prima probă scrisă a examenului de testare profesională.
Dacă la nivel naţional rata de promovare este de peste 90%, în Caraş-Severin aceasta este de sută la sută. Potrivit informaţiilor oficiale ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), cel mai mic grad de promovare a fost înregistrat la Timiş.
La nivel naţional, au susţinut examenul 1.065 de angajaţi de la Garda Financiară care au primit preaviz. După încheierea testării profesionale, adică după proba orală stabilită pentru vineri, 15 iulie, vor fi desemnate persoanele care intră în celebra „reorganizare“. „Este adevărat, toţi candidaţii din Caraş-Severin au trecut proba scrisă la testarea profesională. Există chiar şi acum criterii de ierarhizare, pentru că sunt note de la 5 la 9, fără ca vreunul să fi obţinut punctajul maxim“, a precizat comisarul şef Aurel Foghiş, şeful Gărzii Financiare Caraş-Severin.
„Au fost organizate opt comisii în ţară şi chiar dacă există voci care au amintit că departajarea făcută de probele orale poate aduce contestaţii, ierarhizarea a început de la cea scrisă. Sunt 25 de judeţe unde vor veni maximum 17 angajaţi ai Gărzii.
În Caraş-Severin, pe 30 de posturi erau angajaţi 22, şi cinci posturi sunt prevăzute a fi restructurate pentru a ajunge la acel maxim de 17 angajaţi“, a mai amintit şeful Gărzii Financiare Caraş-Severin. Dacă sunt mai mulţi angajaţi şi un singur post, va rămâne cel care obţine nota cea mai mare. Cei care nu obţin punctajul minim, sunt nevoiţi să plece. Potrivit regulamentului concursului, la interviu, candidaţilor li se vor testa abilităţile de comunicare, capacitatea de analiză şi sinteză şi abilităţile impuse de funcţie.
Există posibilitatea ca cei care vor pleca de la Gardă după testare să intre în Corpul de rezervă al Funcţionarilor Publici, putând să se angajeze în administraţiile pubice care au locuri vacante.
Flavius Rotariu
