Mult aşteptatul meci dintre UCM Reşiţa şi Alpla Hard s-a dovedit a fi cea mai mare dezamăgire pentru suporterii echipei reşiţene. Joi, la ora 16.00, la deschiderea casieriei, peste 300 de persoane stăteau la coadă şi sperau să pună mâna pe mult râvnitul bilet.
Speranţele le-au fost năruite când, jumătate de oră mai târziu toate biletele erau deja vândute. Câte s-au dat, nu putem spune cu certitudine… 300, 350, sau chiar 800? Cine ştie… Poate nici măcar casierul. Ceea ce ştim e faptul că Sala Polivalentă are 1.669 de locuri şi că au fost tipărite 1.200 de bilete. Ar fi interesant de ştiut ce s-a întâmplat cu diferenţa. Şi să nu uităm însă de faptul că o persoană a putut cumpăra doar două bilete.
Iar toate acestea pentru un simplu „cartonaş“. Un „cartonaş“ care nu valora mai mult de 10 lei, dar care îţi permitea intrarea la un meci cu adevărat important pentru echipă şi pentru municipiul nostru. Iar dacă echipa e importantă pentru suporteri, reciproca nu mai e valabilă? Ce va fi cel mai important în meciul de duminică? Echipa de pe malurile Bârzavei, sau interesele ascunse?
Aşteptarea şi oboseala au mai fost amplificate şi de zvonurile care circulă în oraş de câteva zile. De la faptul că însuşi preşedintele ţării, Traian Băsescu, va fi prezent la meci, din acest motiv o parte din bilete fiind deja cumpărate, până la zvonurile că biletele ar fi fost deja vândute în uzină sau către diverse formaţiuni politice, cum ar fi PD-L. Mai mult, tot „gurile rele“ spun că vor fi puse spre vânzare doar 300 de bilete şi că o persoană va putea cumpăra doar 2 bilete.
Preşedintele PD-L Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde, ne-a declarat: „nu am solicitat niciun bilet la meciul de handbal ce se va disputa duminică, 11 mai a.c. între UCM Reşiţa şi ALPLA HARD. Deşi am reconstruit Sala Polivalentă, voi urmări meciul alături de reşiţeni în centrul civic, unde va fi amplasat şi un ecran de videoproiecţie. Responsabilă de punerea în vânzare a biletelor pentru meci este conducerea Clubului Sportiv UCM Reşiţa“.
Nina Curiţa
Doina Rolea
