Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Formaţia de handbal Universitatea Reşiţa a făcut un pas important în ediţia recent încheiată a Diviziei A. Echipa feminină de handbal Universitatea Reşiţa a încheiat cu bine sezonul 2012-2013 al Diviziei A, Seria B. Alcătuită în marea majoritate din junioare, cu doar trei senioare în lot, formaţia reşiţeană a făcut faţă în campionat şi chiar a obţinut unele rezultate considerate surprinzătoare, mai ales în prima parte a întrecerii.

Chiar dacă în retur au obţinut doar două victorii, reşiţencele s-au menţinut pe o poziţie onorabilă în cele din urmă, având în vedere şi adversarele întâlnite. Per total, elevele antrenorilor Cristian Busuioc şi Liviu Viaşu au câştigat şapte meciuri, unul l-au încheiat la egalitate, iar alte 16 le-au pierdut.

Universitatea Reşiţa a marcat 586 de goluri şi a primit 726. Cu un total de 15 puncte, echipa reşiţeană s-a situat pe locul 10 în clasamentul final al ediţiei 2012-2013 a Diviziei A de handbal feminin, Seria B.

„Se observă o creştere în jocul fetelor, junioarele sunt mai determinate, iar experienţa acumulată ne avantajează în aceste meciuri. De asemenea, ne prinde bine în campionatul junioarelor II, acolo unde avem ca obiectiv calificarea în turneul final. Pentru noi, clasarea pe acest loc 10 în Divizia A este una mulţumitoare, nu aveam ca obiectiv clasarea pe podium sau promovarea, ci formarea unei echipe competitive, şi credem că încet-încet reuşim acest lucru. Iar pe viitor vom putea pune probleme mult mai mari adversarelor noastre şi, de ce nu, să încercăm să ne fixăm obiective mai îndrăzneţe“, a spus antrenorul Cristian Busuioc.