Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – OJFIR a adus argumente în sprijinul plăţilor pentru cererile de finanţare pentru agricultură.

Programul Naţional de Dezvoltare Rurală este finanţat de către Uniunea Europeană prin Fondul European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, se desfăşoară pe parcursul a şapte ani (2007 – 2014), valorile de cofinanţare a investițiilor variind de la 40% la 100%, în funcţie de domeniu de investiţie. La aceste fonduri au avut acces persoanele fizice, persoanele juridice şi unităţile administrativ-teritoriale (UAT) din spaţiul rural. Potrivit Oficiului Judeţean pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (OJFIR), pe toată perioada desfăşurării programului, până în prezent, la nivelul judeţului Caraş-Severin au fost contractate un număr de 2.236 proiecte cu o valoare totală eligibilă a contractelor de 199.002.390 Euro, din care contribuţia publică în valoare de 164.571.504 Euro.

„Din păcate au fost reziliate 38 de contracte având o valoare totală de 31.757.419 Euro din care valoare publică de 17.652.350 Euro. Situația contractelor semnate de AFIR cu beneficiarii din județul Caraș-Severin, pe fiecare măsură în parte, evidențiază faptul că până la jumătatea lunii octombrie a.c., gradul de absorbție al fondurilor din FEADR, la nivelul județului Caraș-Severin este de peste 80%. În ceea ce privește UAT-urile de la nivelul județului Caraș-Severin, 125 contracte au fost finanțate de AFIR, prin PNDR, către aceste UAT-uri, valoarea acestor finanțări ridicându-se la o valoare de 96.947.851 Euro“, a precizat directorul OJFIR Caraş-Severin, Nicolae Verindeanu.

Pe parcursul anului 2015, AFIR a lansat sesiuni de depunere cereri de finanțare pentru mai multe din măsurile și submăsurile aferente PNDR 2014-2020. Până în noiembrie, la OJFIR Caraș-Severin au fost depuse 122 de cereri de finanțare, cu o valoare eligibilă declarată de 7.254.298 euro. „Pe tot parcursul anului au existat și diverse probleme întâmpinate în implementarea proiectelor, probleme ce au dus la prelungirea termenului de implementare, aglomerând activitatea angajaților OJFIR în instrumentarea dosarelor pe ultimele luni ale anului. Ne exprimăm convingerea că vom reuși să finalizăm toate dosarele aflate în lucru, astfel ca până la sfârșitul anului toate plățile să fie efectuate către beneficiari“, a adăugat Verindeanu.

Adaugă comentariu