Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Gruparea din Valea Domanului nu are linişte nici în această perioadă precompetiţională.

După ratarea obiectivului îndrăzneţ, de promovare în Liga I, şi după ce Dorinel Munteanu, managerul echipei, a plecat în Azerbaidjan, pentru a pregăti echipa Qabala, existau temeri că fostul internaţional român va fi urmat de Daniel Opriţa, cel care a asigurat interimatul ca antrenor al Metalului Reşiţa. Motiv pentru care oficialii clubului au luat în calcul aducerea unui nou tehnician.

Iar primul pe listă ar fi Alin Artimon. Care, conform unor surse din anturajul echipei reşiţene, ar agrea această variantă. Totul este, în acest moment, în stadiul de discuţii telefonice. Şi se aşteaptă o decizie a lui Daniel Opriţa. Acesta însă nu a afişat, deocamdată, o poziţie oficială, în acest sens, dar vocile din Valea Domanului spun că ar dori să rămână la Reşiţa dacă şi reprezentanţii clubului îşi doresc să continue colaborarea cu acesta.

Oricum, până la reunirea lotului, programată pentru sfârşitul acestei luni, se vor limpezi, sperăm, apele.

Adaugă comentariu