REȘIȚA – Cupa „Reșița-Basketball Challenge” a avut loc sâmbătă, 8 septembrie, la sala de sport de la Liceul Teoretic Traian Vuia și s-a încheiat cu victoria echipei Valbon Arad la toate categoriile de vârstă.
Locul al II-lea la seniori a fost ocupat de formația Tanjam din Serbia, iar podiumul a fost completat de Drink Team Reșița. Echipele care s-au confruntat la această competiție au fost: Lupii Reșiței, Valbon Arad, New Generation Timișoara, Lupii Moldova Nouă, Drink Team Reșița și Club C.A. Tanjam din Novisad.
„Clubul nostru, Lupii Dunării, este și unul dintre organizatorii acestei competiții și am participat la acest turneu cu patru echipe la mai multe categorii de vârstă: U11, U13 și seniori. Mă bucur foarte mult că am avut sprijinul autorităților locale și, de asemenea, mă bucur că oaspeții noștri au fost mulțumiți de modul cum s-a desfășurat competiția. Deocamdată, echipa noastră nu este obișnuită cu turnee, dar o să încercăm să organizăm cât mai multe, pentru ca jucătorii să acumuleze experiență. Au participat echipe din Arad și Timișoara, cluburi cu peste 10 ani vechime care sunt mai bine organizate, iar noi suntem abia la început. Pe viitor, voi încerca să atrag spre baschet copii cu vârste cuprinse între 7-12 ani, iar în 2 sau 3 ani să putem ajunge la un nivel mult mai ridicat”, a declarat Miodrag Miloievici, antrenorul de la Lupii Reșiței.
Această competiție a fost organizată de către de Asociația Sportivă Baschet Club Lupii Dunării din Reșița, Primăria Reșița și Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Caraș-Severin, care a oferit la final diplome, medalii și cupe.