REȘIȚA – Deși au fost cerute 10.400 de doze de vaccin antigripal, potrivit cartagrafierii, acesta fiind necesarul pentru întreg sezonul, până în prezent nu s-au primit decât 247 de doze, ne-a informat Daniel Botgros, purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică din Caraș-Severin.
„Pentru că au venit puține, a precizat acesta, ele vor fi direcționate către personalul de pe ambulanțe și cel de la Unitatea de Primiri Urgențe, ei fiind cei mai expuși. Când vor veni și celelalte vaccinuri acestea vor fi distribuite celor care lucrează în spitale, în instituții de asistență socială, iar prin medicii de familie, bătrânilor peste 65 de ani și bolnavilor cronici“. Celelalte categorii ale populației își pot cumpăra vaccinul antigripal din farmacii, perioada optimă de administrare fiind noiembrie-decembrie.
În prezent nu sunt semnalate decât cazuri izolate de îmbolnăviri, numărul virozelor fiind comparabil cu cel de anul trecut, în parametri normali pentru această perioadă a anului.