REŞIŢA – Şapte zile de schi în staţiunile austriece costă în această perioadă aproximativ 500 de euro. Cine nu a plecat încă în concediu în perioada sărbătorilor de iarnă ar putea pleca acum în vacanţă. Este mai avantajos, deoarece, indiferent de destinaţia aleasă, pachetele turistice s-au redus considerabil.
Pentru că cererea nu mai este la fel de mare ca în perioada Crăciunului sau a Revelionului, fie că vorbim despre o staţiune montană din România sau despre schiat pe o pârtie din Austria, preţul este chiar şi cu 30% mai mic, în funcţie de hotelul pentru care turistul optează.
„Faţă de sărbători avem reduceri mari, de 20-25%, astfel că reşiţenii care vor să plece acum la schi în Austria vor ieşi mult mai ieftin. De exemplu, o săptămână la schi în Kaprun (Austria), cazare în apartament, costă 79 de euro/persoană pe noapte în luna februarie şi 57 de euro/persoană în luna martie. Preţuri bune, sau chiar mai bune am putea spune, pentru turiştii care optează să se cazeze la un hotel de trei stele. Aici noaptea costă 73 de euro/persoană, iar la un hotel de patru stele, preţul pentru o noapte este de 106 euro de persoană în februarie şi 94 de euro în luna martie“, ne-a spus Ilie Georgiu, administratorul unei agenţii de turism din centrul Reşiţei.
Preţuri mai mici decât în Austria găsim la vecinii noştri. Pentru şapte nopţi de cazare la Bansko (Bulgaria), turiştii scot din buzunare aproximativ 200 de euro/persoană, în timp ce în staţiunile montane din Slovacia, preţul pe noapte începe de la 42 de euro/persoană.
Roxana Bălan Nafiru