Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – După un an de muncă, o parte dintre elevii reşiţeni au avut parte de un început de vacanţă deosebit.

La final de an, elevii Şcolii Gimnaziale Nr. 7 din Reşiţa au colindat ţara-n lung şi-n lat, parcurgând trasee minunate. De exemplu, elevii clasei I s-au bucurat de o plimbare cu vaporul pe Dunăre, iar pentru mulţi experienţa a fost nouă şi de neuitat. În acelaşi timp, dascălii le-au vorbit copiilor despre parcursul fluviului, de la izvoare şi până la vărsarea în Marea Neagră, excursia dovedindu-se a fi şi o lecţie deschisă de geografie.

Momente din trecutul României au fost dezbătute la Sarmisegetuza, Castelul Huniazilor, Cetatea Devei, Castelele Peleş şi Bran, Curtea de Argeş, Capul lui Decebal şi la Ţebea, unde elevii au fost mai aproape de faptele despre care au învăţat la limba şi literatura română şi la istorie. Despre religie, artă şi cultură, dar şi despre personalităţi ale poporului român, cei mici au aflat poposind la mănăstirile Mraconia şi Dumbrava, de lângă Târgu Jiu. Inclusă în patrimoniul UNESCO, alături de alte șapte biserici din judeţul Maramureş, biserica de lemn din Bârsana a impresionat grupul de excursionişti reşiţeni.

Un alt loc special, unic în România, care a fost vizitat, de această dată, de elevii clasei a IV-a B a fost Cimitirul Vesel de la Săpânţa, din judeţul Maramureş. Hiodrocentralele de la Vidraru şi Porţile de Fier I au fost alte două puncte pe harta locurilor vizitate de elevii Şcolii 7. Nu au lipsit nici momentele inedite, ca cele din timpul urcării cu telecabina la Cetatea Devei sau cea cu telescaunul din munţii Rodnei, precum şi cele din timpul vizitei la peştera Urşilor ori distracţia de la piscinele din Băile Felix şi Băile Herculane.

La întoarcere, unul dintre dascălii implicaţi în organizarea acestei excursii, Cristina Ardeleanu, ne-a declarat: „Astfel de activităţi extraşcolare sunt gustate din plin atât de copii, cât şi de dascăli. Excursia nu este doar o distracţie utilă şi benefică, ci vine să completeze, cu şanse mari de succes, munca de la clasă a dascălului, pentru că elevul are ocazia de a cunoaşte locuri despre care a învăţat, intră în contact cu lumea din jur, o înţelege şi descoperă mai bine, şi, nu în ultimul rând, socializează mult mai bine cu oamenii şi colegii din jur”.

Roxana Bălan Nafiru

1 Comment

  1. articol din Iunie 2010: „Taberele Jervani, Cireşnaia, Brebu Nou, Maciova, Băile Herculane, Poiana Mărului, Delineşti, Valea Minişului şi Vila Klaus sunt închise de ani de zile. Unele dintre ele stau să se dărâme.Altele ar putea fi însă redate circuitului, cu investiţii nu prea mari..”

Adaugă comentariu