CARANSEBEȘ – Un turn care amintește de Caransebeșul medieval străjuiește de luni seara capitala gugulanilor, de pe podul peste râul Timiș.
Turnul, înalt de aproape 20 de metri, este acoperit cu decorativă de travertin, are o poartă de intrare, creneluri și ferestre aplicate, amintind de poarta de intrare în cetatea Caransebeșului de acum sute de ani. „Turnul simbolizează tot ceea ce ar putea aduce aminte de cetatea Caransebeșului de-a lungul veacurilor, de jertfa înaintașilor noștri, de cei care au apărat aceste locuri și de cei care au murit la Revoluție pentru Caransebeș. Acest turn va veghea peste veacuri ca poartă de intrare în cetatea noastră”, au fost cuvintele primarului Marcel Vela la dezvelirea construcției.