Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Spitalul Judeţean Reşiţa anunţă populaţia că Unitatea de Primiri Urgențe e pregătită să asigure asistenţa medicală şi în perioada următoare a sărbătorilor de iarnă.

Având în vedere că și în intervalul 31 decembrie 2018 – 2 ianuarie 2019 în cabinetele de medicină de familie și în ambulatorii nu se lucrează, asistența medicală va fi asigurată de Compartimentul de Primiri Urgențe. Într-un comunicat remis redacţiei am fost informaţi că sunt stocuri suficiente (materiale sanitare, medicamente, autospeciale și personal de rezervă), pentru a face față situației. De asemenea, UPU are pregătit și un Plan Alb de acțiune, acesta urmând să fie declanşat doar în cazul unei situații de catastrofă și în funcție de numărul victimelor ajunse la Urgenţe. Ca în fiecare an, medicii recomandă populaţiei să evite excesele alimentare, consumul exagerat de alcool, să aibă o alimentație bogată în fructe și legume, să consume lichide calde și să evite automedicația, mai ales a antibioticelor. La fel de importantă este și vestimentația care, în zilele geroase, ar trebui să fie din țesături precum lână, bumbac sau stofă, ce permit aerului să circule. Și încălțămintea trebuie aleasă cu grijă, pentru evitarea traumatismelor prin alunecare.

De Crăciun, nu a fost cazul declanşării Planului Alb, deşi cadrele medicale care au asigurat serviciile de urgenţă la UPU – Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa au fost pregătite să intervină pentru orice. Din contră, se pare că oamenii au început să înţeleagă că important este spiritul Crăciunului, să fie împreună cu cei dragi la masă, nu să mănânce şi să bea tot ce se pune pe masă. Faţă de alţi ani, au fost mai puţini pacienţi care au solicitat ajutorul medicilor pentru probleme digestive sau abuz de alcool. Potrivit medicului Bunda Emil, de la Unitatea de Primiri Urgenţe Reşiţa, care s-a aflat şi în acest an de gardă, pe baricade, nici cazuri de viroze nu au fost mai multe, decât în limitele normalului pentru această perioadă: „Au fost două hipotermii şi mai multe traumatisme, cu aproximativ 30 la sută mai multe decât în zilele obişnuite, însă cazuri speciale nu am avut mai multe decât sunt, în general, în această perioadă. Şi pacienţi care au acuzat probleme digestive am avut în prima zi de Crăciun, dar mult mai puţine decât anul trecut, ceea ce înseamnă că oamenii s-au cuminţit şi au înţeles că nu trebuie să facă abuz”.

Din surse neoficiale am aflat, de asemenea, că în Ajun au fost trei naşteri, iar de Crăciun, în 25 decembrie, s-au născut doi copii.

Adaugă comentariu