Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Echipa de handbal feminin Universitatea Reşiţa va pleca, în cursul acestei zile, spre Rm. Vâlcea, pentru a susţine, timp de două zile, câteva jocuri de verificare în compania selecţionatei Centrului Naţional de Excelenţă a României, alcătuită din sportive născute în anul 1996.

„Am avut această oportunitate şi ne dorim să o valorificăm din plin, a precizat prof. Cristian Busuioc. Mai ales că peste două săptămâni vom participa la turneul de junioare II, de la Drobeta Tr. Severin, din perioada 2-4 februarie a.c. Aşa că meciul din prima etapă a returului Diviziei A, programat sâmbătă, 4 februarie a.c., la Reşiţa, cu C.S.M. Chimia Rm. Vâlcea, îl vom amâna.