Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Echipa reșițeană are punctaj maxim în CN de Handbal al Junioarelor I, Seria E.

În Campionatul Național de Handbal al Junioarelor I, Universitatea Reșița merge excelent, având victorii pe linie. Echipa pregătită de Cristian Busuioc conduce în clasament cu punctaj maxim. Cel mai recent succes a fost cel de pe teren propriu, 27-12 (16-7) cu CSS Craiova, într-un meci din etapa a cincea a competiției, controlat de la un capăt la altul de handbalistele reșițene. Victoria a fost o certitudine încă din start, iar scorul final spune multe despre diferența de valoare dintre cele două echipe. Universitatea Reșița în acest meci: Alexandra Popescu – Alexandra Dinu (9 goluri), Alina Cristea (8), Lorena Mocodean (4), Claudia Baldovin (3), Claudia Stanciuc (2), Cătălina Dumitrescu (1), Adriana Voina, Lavinia Grozuța, Anita Matula, Alexandra Pîrcioagă.

În Divizia A de senioare, Seria B, Universitatea Reșița a avut parte de cel mai tare adversar de până acum, CS Măgura Cisnădiei, echipă care și-a manifestat intențiile de promovare și care are în componență jucătoare cu experiența primei ligi, cel mai reprezentativ nume fiind cel al Roxanei Gatzel Han, care a jucat la Oltchim. Meciul din etapa a șaptea, disputat la Sala Polivalentă din Reșița, a fost câștigat clar de CS Măgura Cisnădiei, cu 38-20. CS Universitatea: Delia Roman, Ioana Stoiculescu, Alexandra Popescu, Andra Ioța – Alexandra Dinu (9), Beatrice Kovari (3), Adriana Voina (3), Claudia Stanciuc (1), Andrada Stamin (1), Alexandra Mihai (1), Alina Cristea, Claudia Baldovin, Iasmina Roșian, Gianina Iung, Lorena Mocodean, Cătălina Dumitrescu.

Adaugă comentariu