Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Caraş-Severinul a intrat în luna iunie cu un număr de 4.764 de şomeri care, raportaţi la o populaţie totală de 121.800 de cetăţeni, ridică rata şomajului la 3,91 procente.

Din totalul de 4.764 de şomeri, 2.154 beneficiază de indemnizaţii. Trebuie spus că în rândul celor care primesc bani de la stat nu se numără doar şomeri ci şi persoane asimilate lor. Aceştia sunt, de fapt, tinerii absolvenţi, care n-au reuşit să se angajeze după finalizarea studiilor. Mai exact, sunt absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ, în vârstă de minimum 16 ani, care într-o perioadă de 60 de zile de la absolvire nu au reuşit să se încadreze în muncă potrivit pregătirii profesionale.

În această categorie mai intră şi absolvenţii şcolilor speciale pentru persoane cu handicap în vârstă de minimum 16 ani, care nu au reuşit să se încadreze în muncă potrivit pregătirii profesionale.

Din rândul persoanelor asimilate şomerilor fac parte, în clipa de faţă, 115 tineri. Dintre ei, trei au studii gimnaziale şi profesionale, 86 au studii liceale şi postliceale, iar 26 au studii universitare.

A.M.

Adaugă comentariu