Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Câteva poze ilustrând staţiile de autobuz de la Victoria şi Intim, în care, în locul autobuzului, erau oprite alte autovehicule, au generat marţi, 20 martie, o avalanşă de comentarii pe pagina Transport Urban Reşiţa, de pe o reţea de socializare.

„Încercăm să asigurăm un transport civilizat și în deplină siguranță în municipiul Reșița. Iată atitudinea de zi cu zi a unor participanți la trafic care consideră că a opri în stația de autobuz e un drept nescris, chiar dacă legile spun altceva. Cel mai dureros este că există o stare de blazare a staționaților, funcție de marca și banii propriei mașini, care ne duce la ideea de Vest Îndepărtat la poale de munte. Noi sesizăm, poate cineva va lua și măsurile legale“, notau reprezentanţii TUR pe reţeaua de socializare.

În avalanşa de comentarii se remarcă şi unul al conducătoarei auto care a parcat în staţia de la Victoria, surprinsă în fotografie pe drum, în afara maşinii: „Aş dori sa îmi zic şi eu punctul de vedere la situația de față. Am staționat pentru un minut în stație, cât sa iau o persoană, lucru pe care îl fac mulţi alții. La fiecare cinci minute e o maşină care lasă sau ia o persoană, nu doar eu, că am Q7. După ce s-au urcat pasagerii, domnul şofer – după cum se vede şi din poză – m-a blocat ca să nu mai pot să ies. M-am dat jos din mașină ca să îi explic că nu mai pot ieși pentru că m-a blocat, şi a început: «Hai ieși! Să te văd cum ieşi acum!». Deci a fost ceva de genul: «Ai Q7? Stai că te aranjez. Eu îmi recunosc greşeala, dar comportamentul dânsului… Vă întreb: Am uitat să mai fim oameni? Nu putea, simplu, înainte să mă blocheze, să îmi dea un claxon să plec? Din ce am dedus eu, practic el avea o mare problemă cu marca mașinii“.

Unii dintre cei care au luat parte la dezbaterea pe această temă subliniau că legea nu e făcută pe minute sau că foarte aproape de staţia de autobuz există suficiente parcări, inclusiv cu plată, unde putea aştepta, perfect legal, chiar mai mult de un minut. Ce-i drept, din păcate a devenit aproape o generalitate să observi oprite în staţii, chiar parcate, orice alte vehicule decât autobuzele. Legal, însă, potrivit Codului Rutier, nu doar staţionarea (parcarea) este interzisă, ci chiar oprirea voluntară. Atât în staţie, cât „şi la mai puţin de 25 metri înainte şi după acestea“. Dacă toată lumea opreşte în staţiile de autobuz sau dacă unii stau prin staţiile de autobuz mai mult decât alţii, asta nu dă dreptul nimănui să facă acelaşi lucru.

5 Comments

  1. Dar de taximetristii de la Victoria care se inghesuie cate 3-4 pe doua locuri de parcare si blocheaza cu nesimtire peste jumatate din prima banda de mers nu se ia nimeni?

  2. Statul va ofera toate conditiile sa mergeti sa va judecati. Zeci de mii de absolventi din fiecare an astepta sa va consilieze. Nu va mai certati pentru locul de parcare. Voi cei care aveti incredere in justitie mergeti la Tribunal. Bafta!

  3. Dar de masinile care zilnic parcheaza in parcarea Nera pe cele 2 locuri de handicapati , masini din care ies oameni mai inchisi la culuare si care apoi stau ore in sir cu politistii locali si cu agentii de paza? Mai ales un Polo albastru. Si Tzapu care sta zilnic pe acolo? Prietenii stiu de ce 🙂

    Ex-Tinctor

  4. Va bateti gura de pomana.
    Atata timp cat Politia nu isi face datoria … restul este bla, bla.
    Nu vedeti ca politia inchide ochi la tot, incepand de la parcare neregulamentara pana la vorbit la telefon si lipsa centura de siguranta?
    Singurii vinovati pentru aceste situatii sunt doar politistii din Resita.
    Cati politisti vedeti in oras?

Adaugă comentariu