Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Şi lipsesc atât autorizaţia sanitară de funcţionare, cât şi cea de securitate la incendiu. Este vorba despre realitatea din şcoli, prezentată luni dimineaţă de Matei Lupu, prefectul judeţului, în faţa vicepremierului Mihai Fifor, cu prilejul unei videoconferinţe care a pus pe tapet problema pregătirii deschiderii anului şcolar 2019-2020, la nivelul fiecărui judeţ.

În acest context, sub cupola palatului administrativ judeţean, s-au adunat toţi membrii Colegiului Prefectural. Potrivit datelor prezentate de Matei Lupu, 24,80% dintre şcoli nu au încă autorizaţiile necesare: „În judeţul Caraş-Severin, avem 129 de unităţi cu personalitate juridică, 399 structuri-clădiri. Dintre acestea, 32 de unităţi nu au autorizaţie sanitară, dar au plan de conformare. Două sunt mai cu probleme, din două sate. Celelalte sunt în diferite faze de lucru, pe PNDL 1, PNDL 2 şi fonduri guvernamentale“.

Şcolile cu pricina nu stau bine nici la capitolul autorizaţiilor de securitate la incendiu. „Din punct de vedere al ISU, avem 32 de unităţi, toate sunt cu lucrări structurale, ce urmează, după depunerea documentaţiei, să-şi obţină şi acestea autorizaţii de funcţionare“, a precizat prefectul. Totuşi, oficialul ne asigură că la capitolul curăţenie totul străluceşte: „Lucrările de igienizare au fost verificate şi nu avem probleme, nici în şcoli, nici în internate“.

Şi dacă nu mai e mult până începe şcoala, reprezentantul Guvernului în teritoriu s-a asigurat şi că elevii vor avea cu ce ajunge acolo. „Avem 99 de microbuze şcolare în judeţul Caraş-Severin, din care 64 sunt înmatriculate în şcoli, 35 la UAT-uri. S-au făcut verificările la ele, până în data de 6 septembrie absolut toate microbuzele şcolare vor fi verificate de către Inspectoratul Judeţean de Poliţie. (…) Nu avem probleme deosebite la ora actuală cu şcolile“, a concluzionat, la final, Matei Lupu.

Antoniu Mocanu

Adaugă comentariu