EFTIMIE MURGU – O asociaţie din Timiş sare în ajutorul monumentelor aflate într-o stare avansată de degradare, prin proiectul „Ambulanţa pentru Monumente Banat“.
La Rudăria, astăzi Eftimie Murgu, se află cel mai mare complex de mori de apă din Europa, inclus în patrimoniul mondial UNESCO. Acesta numără 22 de mori, din care numai una – „Îndărătnica de la perete“, aşa cum au denumit-o localnicii cu mulţi ani în urmă, nu mai macină făina. Lucrurile sunt pe cale de a se schimba în bine, şi asta pentru că unora încă le pasă. Cu alte cuvinte, o echipă de 20 de voluntari, formată în mare parte din arhitecţi şi ingineri, va interveni asupra învelitorii de şindrilă, aflată într-o stare avansată de degradare. Voluntarii au ajuns încă de luni, 9 iulie, în comuna de pe Valea Almăjului, fiind cazaţi, potrivit declaraţiilor primarului Mihai Vlădia, în casele localnicilor. Reparaţiile sunt programate a se încheia joi, 12 iulie, însă se va lucra în funcţie de cum va permite vremea.
Proiectul „Ambulanţa pentru Monumente Banat“ este coordonat de Asociaţia pentru Patrimoniu Activ-PACT, în parteneriat cu Asociaţia Monumentum, Direcţia Judeţeană pentru Cultură Caraş-Severin, Direcţia Judeţeană pentru Cultură Timiş şi Facultatea de Arhitectură şi Urbanism din Timişoara.
„Noi facem intervenţii de urgenţă, deci, trebuie făcută o distincţie clară între o restaurare propriu-zisă şi o intervenţie de urgenţă. Tocmai de aceea se numeşte proiectul nostru «Ambulanţa pentru monumente», pentru că noi, la fel ca o ambulanţă, luăm omul de pe stradă căzut şi îl ducem la spital. Deci, nu facem operaţia propriu-zisă, acţionăm asupra monumentelor aflate într-o stare destul de avansată de degradare. Facem intervenţii de punere în siguranţă şi acordăm mai mulţi ani monumentului respectiv, până în momentul în care se vor strânge bani pentru o restaurare propriu-zisă. Restaurarea fiind ceva care trebuie să meargă mult mai în detaliu decât o intervenţie de urgenţă. La Rudăria, ne-am propus o intervenţie de urgenţă asupra învelitorii de şindrilă care este într-o stare destul de mare de degradare şi, probabil, câteva mici intervenţii pe care le vom constata la faţa locului. Noi am făcut o monitorizare prealabilă, dar, bineînţeles, pe şantier pot apărea întotdeauna surprize!“, ne-a declarat Diana Belci, coordonatorul proiectului.
La rândul său, primarul comunei Eftimie Murgu ne-a precizat: „Dorim să păstrăm autenticul şi tradiţionalul, prin urmare, asupra morii, care este una dintre cele mai vechi, nu se va interveni cu metal, betoane sau altele. S-a ajuns aici pentru că, la fel ca în orice alt sat, procentul de depopulare şi de îmbătrânire este foarte vizibil, adică nu mai sunt rândaşi, oameni care să mai depună efort şi care să facă lucrări de întreţinere la aceste mori“.