Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – Totul a ieșit la iveală în ultima reuniune ordinară a Consiliului Local, când social-democrații i-au cerut edilului Felix Borcean să lămurească situația. Potrivit consilierului Gavrilă Ardelean, tânărul în cauză, din Teregova, promite angajări la societatea POL-COM, care aparține de municipalitate și se ocupă de paza unor obiective de pe raza Caransebeșului.

„Din Teregova toți se angajează la Primăria Caransebeș, la noua firmă de pază, ați vorbit cu tatăl celui care adună oamenii, la telefon”, i-a spus alesul PSD primarului Felix Borcean, care a replicat pe loc: „Nu am vorbit la telefon, am vorbit direct, băiatul ăsta, care face între ghilimele angajări, are ceva probleme la cap”. „Păi vă rog să dezmințiți, că unii s-au lăsat de servici din alte părți ca să vină aici”, a mai adăugat Ardelean.

Primarul Caransebeșului le-a explicat apoi tuturor consilierilor cum stă situația: „S-au făcut angajări la Primărie fără știrea mea? Întâmplător acest băiat a fost elev de-al meu, am avut foarte mulți elevi, mii de elevi, dar omul continuă pe cont propriu. L-am sunat de vreo câteva ori, am vorbit și cu tatăl lui, i-am atras atenția că își prejudiciază familia, mă las de imaginea mea și numele meu, i-am spus că nu o să mă constitui parte, doar să înceteze. Știu câteva cazuri de oameni, au venit la mine și le-am spus că nu am nicio legătură cu acest individ. Dacă el se dă Iisus Cristos, eu ce să fac? De fapt, nici Iisus Cristos la vremea lui nu a fost crezut. Poate are el dreptate și noi suntem toți nebuni”.