Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Unul dintre sportivii remarcaţi în ultimul timp este şi gimnastul Roland Modoianu.

Municipiul de pe Bârzava este un izvor nesecat de talente sportive. Deşi nu are încă 18 ani, Roland Modoianu a fost remarcat de antrenorii lotului de seniori coordonat de prof. Ioan Suciu şi a ajuns de la începutul lunii iulie la Bucureşti, unde s-a reîntâlnit cu alţi gimnaşti ce s-au pregătit mulţi ani la Reşiţa, Daniel Rădeanu şi Andrei Groza. Format la şcoala reşiţeană de gimnastică, unde s-a pregătit de la vârsta de patru ani cu antrenorii Robert Bălan şi Elena Checicheş, pentru Roland Modoianu s-a deschis uşa către marea performanţă.

După ce a făcut parte timp de aproape doi ani din lotul naţional de juniori de la Bistriţa, gimnastul reşiţean are acum o altă perspectivă. Faptul că, din cauza unei accidentări, fiind operat la genunchiul drept, a ratat în primăvară prezenţa la Campionatul European de Juniori, nu l-a descurajat pe Roland Modoianu. A concurat în luna iunie la Naţionalele de juniori pe echipe, alături de colegii de la Clubul Sportiv Municipal Reşiţa, împreună cu care a cucerit medalia de bronz. Ceea ce îi dă încredere că pe viitor poate obţine şi alte medalii.

Roland Modoianu este elev în clasa a XI-a, la un liceu din Bistriţa, transferat acolo pe când era component al lotului naţional de juniori, şi se gândeşte la viitoarele competiţii la care va participa. „Îmi doresc să obţin cât mai multe medalii la Naţionalele individuale din toamnă şi să progresez la aparatele la care încă mai am de lucrat. Deocamdată, la inele mă descurc cel mai bine, e aparatul meu preferat“, a spus gimnastul reşiţean.

M.C.

Adaugă comentariu