REŞIŢA. Lotul echipei de fotbal Gloria Reşiţa, întinerit cu jucători din Valea Domanului participă, în aceste zile, la un stagiu de pregătire montană, la Gărâna.
Despre acest cantonament, antrenorul principal Dan Boltaşiu, care are la dispoziţie 20 de jucători, ne-a declarat: „În primul rând, mulţumim conducerii clubului că ne-a oferit această şansă de a ne pregăti la munte, în mod centralizat. Se ştie, antrenamentele la altitudine, completate cu o alimentaţie pe măsură, au o importanţă deosebită pentru toţi sportivii, nu numai pentru fotbalişti.
Apoi, apreciez atitudinea jucătorilor, care răspund foarte bine programului impus“.