Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – După mici bâlbâieli şi probleme ale sistemului, în prezent se eliberează, constant, în jur de 60.000 de reţete lunar, exclusiv electronice. Din cifra totală, mai puţin de jumătate reprezintă numărul de afecţiuni acute, trendul fiind constant în decursul a 12 luni de sistem electronic implementat în judeţ. Dacă, la început, timp de 3-4 luni, au mai fost voci care acuzau anumite probleme tehnice, acum lucrurile s-au mai aşezat.

Dacă la începutul implementării noului sistem medicii şi farmaciştii dădeau vina ba pe reţea, ba pe program sau pe dificultatea introducerii datelor când conexiunea la internet cădea, acum, la 12 luni de la prima reţetă electronică, lucrurile merg ca unse.

„S-a împlinit exact un an la 1 iulie de când bilele albe acordate pentru noul sistem depăşesc ca număr pe cele negre. Acum, în Caraş-Severin, se eliberează doar prescripţii electronice la toate specialităţile (medicină de familie, ambulatoriul de specialitate, în cadrul spitalelor). Pe reţete clasice se eliberează doar medicamnetele psihotrope şi stupefiantele, necesare în tratamentul unor afecţiuni, cu precădere oncologice sau psihiatrice. De mai multe luni, în judeţ se eliberează o medie de 60.000 de reţete electronice„, ne-a declarat dr. Laurenţiu Mărţuică, medicul şef al Casei judeţene de Asigurări de Sănătate Caraş-Severin.

Potrivit procedurilor în vigoare, medicii pot elibera reţetele electronice atât online cât şi offline, adică pot introduce datele în calculator, pe SIPE (Sistemul Integrat de Prescripţie Electronică) şi acestea să fie înregistrate în timp real, sau, în cazul unor probleme inerente în reţea, să elibereţe reţeta pentru pacient, urmând ca introducerea în reţea să fie făcută ulterior, dar nu mai târziu de finalul lunii în care a fost eliberată.

„Partea cea mai bună a sistemului este dată de transparenţă, deoarece se poate monitoriza în timp real atât eliberarea cât şi consumul. Din cele 60.000 de prescripţii lunare, aproximativ jumătate sunt constante, reprezentând afecţiunile cronice, restul fiind date de cele acute. Este un trend constant, înregistrat după creşterile primelor luni. Considerăm că am făcut pasul înainte către completarea sistemului cu cardul electronic, pe care sperăm să-l utilizăm până la finalul anului curent. Asta înseamnă că vom putea primi serviciile medicale pe baza respectivului card pe care îl primeşte toată lumea, fie asigurată fie neasigurată”, a mai amintit dr. Mărţuică.

Flavius Rotariu

1 Comment

  1. Sistemul cu retetele electronice pentru medicamentele compensate permite urmatoarea regula neacceptata de majoritatea vanzatoarelor din farmacii:
    Daca medicamentele ti-au fost prescrise pe reteta electronica nu mai esti obligat sa le ridici pe toate de la o singura farmacie
    Medicamente pot fi ridicate de la farmacie si fractionat (doar o parte dintre medicamentele prescrise)
    Exemplu :
    Daca vi s-au prescris pe reteta trei medicamente puteti sa ridicati de la farmacie doua dintre ele si sa mergeti la alta farmacie sa-l ridicati pe cel de-al treilea.

Adaugă comentariu