Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Cel puţin asta declara luni, pentru Jurnal CS, deputatul Ion Mocioalcă, după întâlnirea de la Bucureşti cu ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, şi administratorul judiciar al UCM Reşiţa, Remus Borza.

„Unul dintre subiectele importante discutate şi care ne vizează a fost situaţia UCM Reşiţa iar discuţiile s-au finalizat cu succes. De ce spun asta? Pentru că după îndelungi demersuri, ministrul Constantin Niţă va prezenta premierului Victor Ponta Memorandumul prin care datoriile către Stat înregistrate de către UCMR vor fi convertite în acţiuni, după care acestea vor fi listate la bursă. Practic, aceste lucru înseamnă salvarea uzinei reşiţene“, ne-a declarat preşedintele PSD Caraş-Severin, Ion Mocioalcă.

Şi cum o uzină trăieşte dacă are contracte,  despre comenzile societăţii deputatul cărăşean ne-a spus: „UCMR va primi în continuare comenzi importante de la Hidroelectrica, firmă care luna viitoare va ieşi din insolvenţă. Deci, două veşti bune pentru cărăşeni, având în vedere incertitudinea ce plana asupra celor două societăţi ce au numeroşi angajaţi în Caraş-Severin“.

Mai rămâne să vedem când ajunge Memorandumul la premierul României şi primele rezultate concrete ale discuţiilor de luni. 

Nina Curiţa

8 Comments

  1. O sa ajunga memorandumul la Ponta cum a ajuns protocolul semnat de pensionari cu Mocioalca inainte de alegeri si nici macar acum nu s-au rezolvat masurile inscrise in protocol. Minciuni de la un deputat si un avocat. Ce mii tanda ce mii manda ca doar amandoi mananca la masa aceluiasi partid.

    • ai merita un vot……. dară ai și tu probleme cu () conjugarea verbului **a fi** (Vanghelie care este….!!!);

      mai gândește-te un pic: **ce mii**????!!!!!!!

      • D-NUL GHITA LASATI EXPLICATIILE CU ORELE DE GRAMATICA CA NU E CAZUL, AR FI BINE SA VEDETI CUM MERGE CARAS-SEVERINUL CRED CA E MAI IMPORTANT, CU CONDUCATORII CARE SUNT IN FRUNTE(LUMEA NU ARE CE PUNE PE MASA DIN CAUZA BETIVANILOR DE LA PUTERE, ETC) , NU CREDETI…..

        • d-na Nicoleta!
          acum 20 de ani când le-am spus foștilor colegi / prieteni că Reșița este „zonă moartă d.p.d.v. economic” am fost luat în derâdere; aveam / puteam face comparație cu alte zone ale țării;

          acum 10 ani împreună cu soția, am hotărât să vindem totul și să ne retragem la țară; deși puteam cumpăra în zona Reșiței cu cca 40-60% mai ieftin (decât am cumpărat) eu am fost acela care s-a opus; și bine am făcut; cauza a fost aceeași – economia zonei!!!

          din păcate românul nu învață decât din propriile greșeli:
          -dă mintea românului de pe urmă, dar să nu fie ultima;

          și mai ales (acesta este un răspuns) – CE-ȘI FACE OMUL CU MÂNA LUI, NICI DRACU NU DESFACE!!!!!

          fiți sigură că reșițenii / cărășenii la fel vor vota și la alegerile viitoare; la mine-n zonă după ’90 numai dreapta a condus destinele comunității; și asta se vede după cum decurge activitatea economică în zonă;

          sincer am o durere în suflet, dar……
          abia aștept să ajung din nou în Reșița; peste 2 săptămâni; O SEARĂ Bună!

          • Corect , aveti perfecta dreptate .Va doresc sa aveti sansa si putere sa treceti peste toate greutatile . Numai bine.

  2. Ce contracte? Adica sa asteptam ani de zile pana se strica ceva la o centrala sa o reparam noi, ca de o gramada de timp astia nu au mai construit nici un baraj ca sa putem sa le facem generatoru. Terminati cu minciunile. Parca Verdet ne spunea la televizor ca daca mai pleaca o tura de oameni nu va mai avea cine sa munceasca la UCMR, sectiile nu mai sunt functionale, oamenii acum taie iarba pe Barzava, nu au de lucru. Deja se lucreaza la lista pentru septembrie si voi ne spuneti ce bine va fi. Oamenii au inceput sa se ceara singuri sa fie trecuti pe liste. De ce vorbiti ?

    • Aveti dreptate. De unde contracte ? UCMR n-a insemnat numai hidro. A fost fabricatia de motoare Diessel si navale. S- a crezut ca afacerile cu statul merg la infinit. Hidro fac si altii acum. Bani buni s-au scos din reparatii motoare de locomotiva , din motoare navale si piesele scimb aferente. Nu s-a vrut. S-au taiat si standurile. Cine raspunde ? Domnilor lideri de sindicat cand va uitati in oglinda nu aveti probleme ? Caiti-va sau scuipati-va.

  3. ciomolac radical Reply

    UCMR se va salva atunci cand va deveni ea insasi o „Hidroelectrica”, dar de vest. Voi trai oare eu momentul cand va veni la Resita acea „Hidroelectrica” de est, sa stea la poarta, in frig, arsita, vant, ploaie si mai stiu eu cum, sa ceara o audienta pentru o contractare? Atunci, da, voi crede ca Resita este salvata. Pana atunci, ploconiti-va, la diverse indemnuri, poate, poate, se va gasi ceva mila pe la mitici.

Adaugă comentariu