Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Handbaliștii care au scris istorie pentru handbalul reșițean se vor revedea într-un meci amical organizat împotriva actualei echipe din Reșița, vineri, 6 decembrie, de la ora 18:00, la Sala Polivalentă.

Din formația care a câștigat de trei ori la rând Cupa Challenge, în 2007,2008 și 2009, și-au anunțat prezența la acest meci demonstrativ Ion Zamfirescu, Aihan Omer, Cristian Ionescu, Marius Grozăvescu, Florin Ciubotariu, Ilie Vaidasigan, Bojan Butulija, Valentin Popescu, Yan Vzihbovski, Adrian Tucanu, Mihuț Pancu, Sebastian Pârvan, Dușan Pasic, Eremia Pîrîianu și Ghița Irimescu. Aceștia vor juca împotriva lui Shota Tevzadze, Paul Simulescu, Roberto Țiu, Alex Boriceanu, Raul Heimbach, Alexandru Vulpe, Eduard Belchite, Daia Răzvan, Alexander Starchenko, Răzvan Mledenciu, Andrei Santeiu, Lucian Ignat, Marius Bahan, Eric Bărbuș, Claudiu Dediu și lui Dușan Trifkovic.

Acest meci demonstrativ face parte din cadrul Conferinţei Internaţionale „Sport şi educaţie sub semnul performanţei – un deceniu de realizări”, conferință care va marca un deceniu de când s-a înființat la Universitatea Eftimie Murgu din Reșița programul de studii universitare de licenţă Educaţie fizică şi sportivă.

Ștefan Moraru

Adaugă comentariu