CARANSEBEȘ – Operatorul de salubritate și transport din Caransebeș vrea să mute stația provizorie din zona Gării Țiglărie, care a creat numeroase probleme olfactive locuitorilor din zonă.
Noua stație de sortare ar urma să fie construită în zona Caromet, Transal Urbis primind, în acest sens și un teren în folosință gratuită de la municipalitate.
Nu însă fără peripeții, după ce în Consiliul Local social-democrații s-au opus dării în folosință gratuită a terenului și au cerut ca Transal Urbis să plătească pentru acea suprafață de 15 mii de metri pătrați. Și chiar credeau că au reușit, prin cele 9 voturi împotrivă, dar primarul Felix Borcean le-a atras atenția că, potrivit noului Cod Administrativ, proiectul nu mai necesita două treimi din voturi și a trecut în varianta „folosință gratuită”, spre marea dezamăgire a grupului PSD.
Revenind însă la inițiativa celor de la Transal Urbis, trebuie spus că investiția se va realiza din fondurile societății, iar odată finalizată construcția, stația provizorie din zona Gării Țiglărie va fi desființată. „Terenul de 15.000 mp din zona Caromet e necesar construirii unei stații de sortare a deșeurilor colectate de pe raza municipiului. În această locație, societatea noastră va construi o hală în vederea sortării și balotării deșeurilor pentru fiecare fracție în parte (carton, plastic/pet, folie, sticlă). La finalizarea construcției, societatea va muta punctul de lucru din zona Gării Țiglărie în această locație, unde se va realiza o platforma betonată, cu rigole și cămine pentru levigat. Această investiție va fi realizată de Transal Urbis”, spun cei din conducerea operatorului de salubritate, care mai amintesc că societatea valorifică lunar o cantitate considerabilă de hârtie/carton, plastic/pet, folie, sticla, DEEE-uri, textile.
R.M.