Secole întregi, omenirea a vorbit despre două lumi: cea pământeană, materială şi cea spirituală, cerească în care unii cred iar alţii nu. La acestea două se mai adaugă azi încă o lume, ce nu pare a avea vreo slăbiciune, şi anume cea virtuală. De la simplă curiozitate la început, un tip de comunicare pe parcurs, a evoluat la a fi un mod de viaţă.
Este lumea care apropie distanţe şi care îndepărtează oamenii din apropiere. E mult mai simplu să zâmbeşti, să plângi, să îmbrătişezi, să exprimi stări şi sentimente prin intermediul unor emoticoane, fără să realizezi că de fapt stările şi sentimentele nu se transmit, ci rămân simple figurine din spaţiul virtual. Dacă am fi puşi să exprimăm sentimente în realitate, nu am reuşi pentru că este mult mai greu să te bucuri, să plângi, să îmbrătişezi sau să spui ceva frumos uitându-te în ochii cuiva. E mult mai ieftin să dai o cafea pe facebook sau pe mess decât să bei una la o întâlnire reală. Realitatea chiar începe să deprime pentru că nu are nimic din lejeritatea lumii virtuale. Fascinaţia de a avea zeci, sute de prieteni este atât de puternică încât nimeni nu mai realizează câtă singurătate se ascunde dincolo de nişte cifre. Numele acelea nu te ajută cu nimic dacă ai o problemă reală. Nu ştiu câţi din acei prieteni ar fi cu adevărat interesaţi dacă, de exemplu, tu ai fost concediat sau dacă ţi-a luat casa foc. Pe undeva, lumea virtuală are şi o parte bună, aceea că nu conţine prea multe lucruri urâte, ci toată lumea încearcă să pară frumoasă, împlinită, perfectă. Lucrurile mai puţin plăcute rămân totuşi în decorul lumii reale.
De mai multe ori am fost întrebată de ce nu am cont de facebook. Simplu: pentru că nu sunt om foarte sociabil, iar prietenia a zeci de oameni care habar nu au cum sunt eu m-ar sufoca. În plus, ştiu că pot fi un om pe care să te bazezi doar în lumea reală.
Să nu credeţi că am ceva împotriva reţelelor de socializare sau a lumii virtuale. Dimpotrivă, eu cred că şi această realitate virtuală este un instrument pe care fiecare îl foloseşte după cât îl duce mintea. Eu nu fac decât să constat că foarte mulţi oameni, destui şi din jurul meu, se autoizolează şi trăiesc într-o lume dezvoltată doar la nivel psihologic. Cu toate acestea, ştiu că cea care va învinge va fi realitatea. Vă amintiţi citatul în care celebrul Garcia Marquez spunea că „uneori îţi este atât de dor de cineva, încât îţi vine să îl scoţi din visele tale şi să îl îmbrăţişezi “? Cam aşa este şi cu lumea virtuală: orice realitate închisă şi trăită acolo îţi vei dori să o trăieşti, să o atingi, să o simţi în lumea reală.