Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – După cum Jurnal CS v-a mai informat, forul deliberativ județean a aprobat inițierea procedurii de garantare a unei finanțări rambursabile în sumă de 23,3 mil lei, ce urmează a fi contractată de SC AQUACARAȘ SA, pentru asigurarea cofinanțării proprii la realizarea proiectului „Modernizarea infrastructurii de apă și apă uzată în județul Caraș-Severin”.

Valoarea totală a proiectului este de 393,34 milioane lei și constă în construcția și reabilitarea surselor de apă, conductelor de aducțiune, sistemelor de distribuție a apei potabile, stații de clorinare şi de pompare, rezervoare de apă, reabilitarea rețelei de canalizare și reabilitarea stațiilor de epurare a apelor uzate pentru toate cele opt aglomerări urbane din județul Caraș-Severin, respectiv Reșița, Caransebeș, Bocșa, Moldova Nouă, Oțelu Roșu, Oravița, Anina și Băile Herculane.

Comisia de Autorizare a Împrumuturilor Locale, la rândul său, a avizat favorabil, în această săptămână, în unanimitate de voturi, garantarea de către judeţul Caraş-Severin a finanţării rambursabile, în valoare de 23,3 milioane lei. Acest lucru reprezintă un pas înainte pentru contractarea creditului. Se speră ca, în cel mai scurt timp, operatorul economic să poată accesa linia de finanţare prin care se va asigura contribuţia proprie la realizarea lucrărilor de investiţii.