Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Clasamentul celor mai buni sportivi este dominat de componenții C.S. Municipal Reșița.

În baza rezultatelor înregistrate în 2014, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Caraş-Severin a stabilit topul celor mai buni sportivi cărăşeni în anul recent încheiat.

Sportivul numărul unu al județului este luptătorul Vlad Caraş, de la Clubul Sportiv Municipal Reşiţa. Iar podiumul este completat de atletul Marius Iulian Cocioran, de la CSM-CS Universitatea Reşiţa, și Alexandru Ghinea, Universitatea Reșița. Locul IV: Andrei Dragomir (box, CSM Reşiţa); locul al V-lea: atleţii Liliana Danci (CSM Reşiţa) şi Narcis Mihăilă (CSM-CSU Reşiţa); locul al VI-lea: Ovidiu Berceanu (box, CSM Reşiţa), Ionuţ Betej (atletism, CS Universitatea Reşiţa) şi Valentin Popescu (lupte, CSM Reşiţa); locul al VII-lea: Alfred Loba (lupte, CSM Reşiţa) şi Gabriel Băhneanu (atletism, CS Universitatea Reşiţa); locul al VIII-lea: Paul Petrescu (înot, CSS Reşiţa), Alexandru Bibiricea (box, CSM Reşiţa) şi Constantin Dănilă (lupte, CSS Reşiţa); locul al IX-lea: Alexandru Ancuţa (înot, CS Universitatea Reşiţa) şi Diana Văleanu (gimnastică ritmică, CSS Reşiţa); locul al X-lea: Ionuţ Daminescu (gimnastică, CSS Reşiţa) şi Florin Ştirbu (atletism, CSU Reşiţa).

Podiumul antrenorilor:1. Adrian Dacica (lupte); 2. Octavian Măzăran (atletism); 3. Adrian Mărcuţ (box). Sporturi neolimpice: 1. Lucien Hora (automobilism, ACM Sport Reșița); 2. Liviu Palade (radioamatorism CSM Reşiţa); Ovidiu Zaberca (automobilism, ACM Sport).

În ierarhia echipelor, pe primul loc se află campioana naţională la 20 km marş, CSM Reşiţa, în componenţa Marius Cocioran, Doru Ursu, Narcis Mihăilă. Pe locul al doilea se situează campioana naţională la 20 km marş tineret de la CSU Reşiţa, în componenţa Gabriel Băhneanu, Robert Laţcu, Florin Ştirbu. Pe treapta a treia a podiumului a urcat echipa de gimnastică a CSM Reşiţa, în componenţa Roland Modoianu, Ionuţ Daminescu, Ciprian Pintea. În clasamentul jocurilor sportive, pe primul loc se află echipa de volei de plajă a CSU Reşiţa, pe locul secund Volei Club Banatul Caransebeş, iar pe locul al treilea HC Adrian Petrea Reşiţa.

Speranţe olimpice: atletul Nicolae Balaci, de la Traian Vuia-CSU Reşiţa şi tenismena Daniela Bereanu, de la CSM Reşiţa.

Adaugă comentariu