Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Gruparea sportivă numărul doi a județului Caraș-Severin, după C.S.M.R., C.S. Școlar Reșița, a înregistrat rezultate bune și foarte bune și în anul recent încheiat.

Nu ca cele de altă dată, când se afla pe podiumul național alături de titratele Steaua și Dinamo, dar se constată o revenire evidentă în lumea înaltă a performanței, în special la înot. Sigur, anii pierduți datorită faptului că o bună perioadă de timp cele patru bazine au fost inchise se recuperează greu. Însă și înotul, dar și luptele, gimnastica sportivă şi cea ritmică, secții de referință ale clubului, au făcut pași importanți, promițători.

Top Sport C.S.Ș.R.: 1. Paul Petrescu (înot) 2. Diana Văleanu (gimnastică ritmică) 3. Constantin Dănilă (lupte) 4. Marius Ibănișteanu 5. Ion Alexandru (ambii înot) 6. Casian Timofte (gimnastică) 7. Ioana Meda 8. Rebeca Ciuciuc 9. Dorian Burciu și Andrei Bugariu 10. Lorena Borca (toți înot). JCS-A.R.

Laureații, la care se adaugă trei micuțe gimnaste – Larisa Ristea, Timeea Veselin şi Cătălina Aghelina – , dar și antrenorii lor, au fost premiați recent într-un cadru festiv de prof. Marius Crețeanu, directorul C.S.Ș.R., și de deputatul Ioan Benga, acesta promițând ca va fi mult mai aproape de club în perioada următoare, fiind impresionat de performanțele sportivilor dar și de modestia și de caracterul acestora.