Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Nonageriatul ilustrului poet, născut la 8 decembrie 1928 în Reşiţa, a constituit un prilej pentru românii din SUA să-i organizeze o aniversare de neuitat. Evenimentul a avut loc sâmbătă, 8 decembrie, în sala festivă Bibliotecii din Pasadena, publicul din localitate, precum şi din alte localităţi apropiate, venind în număr mare pentru a-l felicita pe poet.

Seara a fost deschisă de Daniela Istrate, preşedintele Uniunii şi Ligii Societăţilor Române din SUA, care a organizat această sărbătoare cu mult entuziasm. Consulul General al României în Los Angeles, Cosmin Dumitrescu, a avut un discurs emoţionant, urmat de un moment poetic memorabil. Despre personalitatea artistică şi civică a celui aniversat a vorbit regizorul Andrei Zincă, iar poeţii şi actorii Dan David, Elena Secota şi Devin Hennesy au recitat poezii din creaţia lui Toma George Maiorescu, în română şi în engleză. Cu această ocazie a fost realizat şi un eseu cinematografic intitulat „Poetul“, semnat de Thea Mercouffer, care a fost vizionat în avanpremieră. Muzica a completat acest program aniversar memorabil şi de mare ţinută, pe scenă evoluând artiştii Daniela Podobea, Mariana Popzlateva, Siuzanna Iglidan, Daniel Manoiu şi Edgar Brut. În finalul manifestării culturale dedicate poetului reşiţean, ajuns la vârsta de 90 de ani, publicul i-a cântat într-un glas „La mulţi ani“. La rândul său, autorul a oferit autografe, tot cu această ocazie fiind lansat şi cel mai recent volum publicat la Ed.TipoMoldova „Toma George Maiorescu văzut de: Arghezi, Anca, Astalos, Blandiana, Biberi, Blaga …“ şi alte personalităţi ale culturii universale.

Poet, scriitor, eseist, profesor, T. G. Maiorescu a făcut de toate în îndelungata sa viaţă: a fost reporter și marinar, agricultor și profesor al unei noi discipline, respectiv ecosofia, poet, prozator și pedagog la o școală de socotitori, militant pentru ecumenismul monoteist, director de reviste, globe-trotter, colecționar și restaurator de icoane vechi, realizator de filme TV, președinte de partid politic, șomer (1982–1990 – perioadă în care a trăit din apicultură şi horticultură). A publicat peste 50 de cărţi de poezie, proză, filosofie și publicistică, fiind laureat al mai multor premii literare naţionale și internaționale. În 2011 şi 2016 a fost chiar nominalizat la Premiul Nobel în Literatură. Centrul Biografic Internațional de la Cambridge și Institutul Biografic American i-au inclus biografia în importante cărți de referință precum „Five Thousand Personalities of the World“ (5000 de personalități ale lumii), „International Who’s Who of Intelectuals“, „The International Directors of Distinguished Leaderships“, „Man of Achievement“ ş.a. Din remarcabila sa biografie, puţini ştiu însă că, provenind dintr-o veche familie de intelectuali, tatăl, Ştefan, funcționar de bancă cu studii superioare economice, a deschis la Reșița, după criza din 1933, din bibliotecile reunite ale familiei, prima bibliotecă publică de împrumut din oraș şi primul oficiu de difuzare a presei, organizare de turnee și spectacole în județul Caraș Severin.

La mulţi ani, Toma George Maiorescu!

Adaugă comentariu