Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Chiar dacă mulţi se plâng de inexistenţa sau de nefuncţionarea unor astfel de obiective, oficial ele există…

Existenţa şi amplasarea toaletelor publice în Reşiţa ridică probleme serioase de civilizaţie, chiar dacă aparent crează situaţii ilare. Şi totuşi, chiar dacă nu întotdeauna găsirea unei toalete este un lucru facil, municipalitatea reşiţeană ne informează că, prin Serviciul de Gospodărie Urbană şi Mediu, deţine nu mai puţin de 14 toalete publice ecologice fixe şi mobile, amplasate pe raza localităţii.

Cele trei toalete publice fixe se găsesc, câte una, în Piaţa Tricolorului, în Parcul Copilului (fostul Parc al Siderurgistului) şi la terasa Nera. Cea din Piaţa Tricolorului are un orar de funcţionare zilnic, între orele 14.00 şi 20.00, inclusiv duminica, iar cea din Parcul Copilului funcţionează în intervalele orare 9.00-12.00 şi 17.00-20.00. În schimb, în zona Nera, „toaleta a fost concesionată societăţii comerciale Rom Ital Com SRL, în baza contractului de concesiune nr. 17.075 din 26 noiembrie 2004, şi este închisă”, se arată într-un comunicat emis de către Biroul de presă al Primăriei Reşiţa.

În privinţa toaletelor mobile, cinci dintre acestea sunt amplasate în următoarele locaţii: una în Cimitirul numărul 8, una pe Aleea Crizantemei (în zona staţiei de taximetre din Lunca Bârzavei), una în porţiunea terminală, dinspre Gara de Nord, a Parcului Copiilor de pe Bulevardul Muncii (în aşa-numitul „parc al pensionarilor”), una în Parcul Industrial de pe Valea Ţerovei şi una la căminul din Moniom. „Vidanjarea toaletelor publice se face o dată pe săptămână”, se mai arată în documentul citat.

La acestea se adaugă încă şase toalete ecologice aflate în incinta Serviciului de Gospodărie Urbană şi Mediu. Acestea însă nu sunt amplasate în municipiu, fiind retrase din oraş, după ce au ajuns în stare avansată de degradare, după cum ne-a spus Cornelia Burileanu, şeful serviciului.

Antoniu Mocanu

2 Comments

Adaugă comentariu