Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – O acţiune de ecologizare a intrărilor şi ieşirilor din Reşiţa şi în staţiunea Secu a fost pusă la cale de municipalitate, împreună cu elevi şi cadre didactice de la liceele din oraş, joi după-amiază. Acţiunea a angrenat şi poliţişti, şi jandarmi, iar şeful administrativului reşiţean ne-a mărturisit că se alătură campaniei: „Mă duc cu elevii de liceu să colectăm gunoaiele pe 100 de kilometri în jurul Reşiţei. Etapa a III-a. Ăsta este iar un element important de conştientizare a tinerilor legat de curăţenie“.

Edilul a precizat că este deja al treilea an de când tinerii pun umărul la curăţenie: „În primul an reţin că am adunat vreo 620-630 de saci, anul următor au fost doar 300 şi sper ca anul acesta să fim sub anul trecut, ceea ce ar însemna că mesajul nostru a avut şi o finalitate“. Primarul şi-a manifestat încrederea că, de vreme ce tinerii au curăţat zonele de intrare în urbe, părinţii, din maşini, vor fi tot mai puţin tentaţi să arunce gunoaie şi să strice munca propriilor copii.

1 Comment

  1. ilie de la scularie Reply

    Bravo, este foarte foarte bine ca sunt tinute asemenea actiuni. Este bine ca tinerii fac curateni, are rost ! Dar ai batrani ce fac, in afara sa bata tablele in fata blocului.
    Problema aruncarii gunoiului menajer in rauri pe marginea lacurilor, este o mare problem, legata de nesimtire si inconstienta…si de faptul ca absolut nimeni nu ia atitudine, sigur nu asteptam de la autoritatii sa faca ceva ! Garda de mediu ce sa faca ?… nimic!…de 15 ani se vorbeste de poluarea din zona Moldova Noua, ei sunt spalati pe maii ca Pilat din Pont… basca ca unul din comisari a fost director la acest Moldomin…pana la urma statul plateste din banii nostrii nu din banii lor toate amenzile…politia locala tot la fel ca si garda de mediu, nu se vede …Salariile sunt bunicel…e cald si bine,.daca se intampla e Guvernul …
    legat de pescarii care lasa gunoi in urma lor…sunt niste nesimtiti, betivi, etc…..mai mult fac branconaj
    Felicitari organizatorii pentru acesta actiune

Adaugă comentariu