Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Sesiunea de primire a cererilor de finanţare pentru exploataţiile agricole se prelungeşte până la finalul lunii.

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) anunţă prelungirea termenului limită pentru depunerea de proiecte aferente Măsurii 121 „Modernizarea exploataţiilor agricole, până la data de 31 iulie.

Decizia de prelungire a sesiunii aparţine Autorităţii de Management pentru PNDR, din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, ca urmare a solicitărilor directe venite din partea beneficiarilor.

Motivele ce au determinat solicitarea prelungirii au fost lipsa timpului necesar pentru eliberarea avizelor şi autorizaţiilor de către instituţiile competente, precum şi suprapunerea cu actuala campanie de recoltare, fapt ce a produs întârzieri în întocmirea dosarului de depunere a cererii de finanţare.

Depunerea proiectelor se va face în continuare la sediul Oficiului Judeţean pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, între orele 09.00 şi 14.00 (pentru fermele de familie) şi on-line, pe www.apdrp.ro. Persoanele care cer finanţare trebuie să îndeplinească cerinţele de conformitate şi eligibilitate menţionate în Ghidul Solicitantului aferent acestei măsuri.

Reamintim că Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit s-a reorganizat şi a devenit Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.

R.B.N.

Adaugă comentariu