Caraş-Severin, Romania

VALEAPAI – Dacă în primăvară, locuitorii pitorescului sătuc Valeapai şi-au unit forţele pentru a protesta că nu se face nimic pentru reabilitarea drumului Ramna-Valeapai sau a podului şi drumurilor din sat, că puţin lipseşte să fie nevoiţi să-şi care maşinile în spinare, un alt motiv de gălceavă a stârnit în plină vară spiritele.

Este vorba despre terenul de fotbal care a fost transformat în teren de păşunat. Oamenii s-au revoltat că, zilele trecute, cineva a tăiat una din porţile fostului teren de fotbal. Nimeni nu ştie cine a autorizat tăierea ei, cert este că, dintr-o dată, păienii au remarcat că nu mai e. Cineva se oferea să o taie şi pe cealaltă, în ideea că, oricum, n-ar lua nimeni nici o măsură şi apoi, ce i s-ar putea întâmpla?!

Făcând apel la istoria nu prea îndepărtată a localităţii, oamenii şi-au adus aminte că în Valeapai a existat, cândva, o echipă de fotbal, iar Primăria nu face altceva decât să „şteargă cu buretele istoria de secole a satului“, să îndepărteze tinerii, să năruie orice speranţă că în Valeapai se va mai juca vreodată fotbal.

Chiar aşa, de ce nu s-au tăiat ambele porţi?! Că fotbal numai cu o poartă nu se poate juca.

Alexandra Gorghiu