Caraş-Severin, Romania

ADVERTORIAL. Iar lucrările pe care societatea le derulează în Caraş-Severin şi peste tot în ţară confirmă acest lucru. La ora actuală, Technocer este una dintre societăţile care au cunoscut o dezvoltare puternică, atât ca potenţial tehnic, cât şi uman; de asemenea, şi-a diversificat domeniile de activitate şi a crescut valoarea lucrărilor pe care le are în antrepriză şi nivelul de calitate al execuţiei.

„Noi credem cu tărie că proiectele mari de infrastructură contribuie la crearea unei lumi mai bune pentru generațiile actuale și viitoare. Promovam echilibrul între oameni și mediul înconjurător. Noi credem în competență si calificare, în munca bine făcută și capabilă să depășească așteptările clientului. Respectăm oamenii, diversitatea și mediul înconjurător“, susţine Adrian Mănescu, administratorul Technocer.

Membră a Asociaţiei Profesionale de Drumuri şi Poduri din România, societatea Technocer are în portofoliu lucrări de apă şi canalizare, modernizări, asfaltări şi reabilitări de drumuri, construcţii diverse. Technocer are propriul laborator de analize şi încercări în construcţii in Lugoj. Laboratorul este de gradul II şi poate efectua încercări şi verificări de laborator pentru profilele ANCFD, AR, BBABP, D, GTF, MBM, MD. Laboratorul beneficiază de un personal tehnic de înaltă calificare şi este dotat cu aparatură de ultimă generaţie. Mai multe detalii despre tot ce va interesează găsiţi AICI.

Adaugă comentariu