REŞIŢA – Agenţii Poliţiei Locale a municipiului au desfăşurat, în primul trimestru al acestui an, 315 acţiuni.
Dintre acestea, 122 au fost pe segmentul ordine publică, 72 pentru circulaţie şi control trafic, 34 pe disciplina în construcţii, 25 pe mediu şi salubrizare, nouă pe segmentul de evidenţă a persoanei, 21 pentru buna gospodărire a municipiului, 18 pe activităţi comerciale, 11 pentru maşinile abandonate şi trei pe alte domenii de activitate.
„Rezultatul acestor acţiuni se concretizează într-un număr total de 719 contravenţii constatate, valoarea amenzilor aplicate fiind de 191.680 de lei. Din aceste sancţiuni, au fost trimise pentru executare silită 260 de procese verbale“, a precizat Alexandru Ciati, directorul executiv al Direcţiei Poliţie Locală a municipiului Reşiţa.
Potrivit dispoziţiei primarului Mihai Stepanescu, efectivele de poliţişti au trecut la monitorizarea respectării prevederilor Legii 38 din 2003 (Legea taximetriei), fiind constatate abateri în ceea ce priveşte taximetrişti autorizaţi în alte localităţi, cu precădere cei din Bocşa.
„La sfârşitul săptămânii trecute, în zona Victoria au fost aplicate cinci sancţiuni, un avertisment şi patru amenzi de câte 1.000 de lei. Este vorba despre staţionarea operatorului de regim taxi în alte localităţi decât cele autorizate. E greu de probat respectiva încălcare, dar am primit sprijin de la taximetriştii reşiţeni“, a mai amintit Alexandru Ciati.
Pentru începutul lunii viitoare, agenţii Poliţiei Locale Reşiţa se vor afla în pieţe şi în locurile aglomerate, atât pentru prevenirea furturilor din buzunare, pentru împiedicarea cerşetoriei, dar şi în pieţele agroalimentare unde se vor intensifica activităţile comerciale cu ocazia sărbătorilor pascale.
Flavius Rotariu