Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Între 600 şi 800 de lei, atât trebuie să scoată părinţii din buzunare pentru a-şi trimite copiii în tabără.

Pentru toţi elevii, vacanţa de vară este cea mai aşteptată. Unii aleg să-şi petreacă zilele libere la bunici, alţii în tabere, la munte sau la mare. Iar taberele nu mai sunt de multă vreme doar locul unde copiii merg, se distrează şi se întorc acasă. În schimbul unei sume cuprinse între 600 şi 800 de lei, elevii pot petrece o săptămână de vis într-o tabără de aventură la munte, sau pot îmbina utilul cu plăcutul, şi anume, lecţiile de limba engleză cu distracţia.

Dintr-o astfel de tabără s-au întors recent şi două grupuri de copii de la Şcoala Gimnazială Nr. 7 din Reşiţa. Deşi locaţiile au fost diferite, un grup cazându-se la poalele muntelui Ceahlău, la Bicaz, iar altul la Oradea, programul taberelor a fost aproape asemănător. După o săptămână de cursuri şi jocuri în limba engleză, la întoarcerea acasă, limba lui Shakespeare li s-a părut participanţilor mult mai uşoară. „În fiecare zi de tabără s-au desfăşurat cursuri de limba engleză în care copiii, grupaţi pe categorii de vârstă, au fost coordonaţi şi îndrumaţi de profesori din Marea Britanie. Totodată, elevii s-au bucurat de atracţiile turistice ale zonei. Au vizitat Casa Memorială «Ion Creangă» şi Cetatea Neamţului, de la Târgu Neamţ, s-au plimbat cu barca pe Lacul Roşu, şi cu telegondola la Piatra Neamţ până pe Muntele Cozla, de unde au admirat oraşul şi lacurile din apropiere, au mers cu vaporul pe cel mai mare lac artificial din România – Izvorul Muntelui“, ne spune Cristina Ardeleanu, dascăl al Şcolii nr. 7, unul dintre coordonatorii taberei de la Bicaz. Nu au lipsit nici jocurile, precum, paintball-ul, airsoft-ul, tirul cu arcul, tiroliana, fotbalul sau tenisul de masă. Concursurile de dans şi karaoke au avut şi ele farmecul lor şi i-au binedispus pe participanţi la ceas de seară.

În tabăra de la Oradea, pe lângă cursurile zilnice de engleză, elevii au mai avut parte şi de cursuri de astronomie şi echitaţie, iar în timpul liber au vizitat atracţiile turistice ale zonei, lacul cu nuferi de la Băile Felix, peştera Farcu etc.

În judeţul nostru, la poalele Muntelui Mic, membrii Clubului Montan Caransebeş organizează, atât iarna cât şi vara, tabere pentru copii. Dacă în sezonul rece cei mici învaţă să schieze, în plină perioadă estivală aceştia sunt iniţiaţi în tainele alpinismului. Pe parcursul unei săptămâni, participanţii beneficiază de un program complex, cu activităţi din cele mai diverse, precum, drumeţii şi orientare montană, căţărare pe stâncă, iniţiere în tiroliană şi rapel, etc. Organizatorii pun la dispoziţia participanţilor şi un parc de aventură, cu panourile de căţărare (de viteză şi de dificultate), pânze de păianjen, butuci şi poduri suspendate, „scara piticului“, „scara uriaşului“, care îi pun în dificultate pe micuţii aventurieri. Şahul, concursurile în piscină şi atelierele handmade sunt alte activităţi menite să-i mobilizeze pe participanţi. „Până acum am avut cinci serii de copii, urmând ca săptămâna viitoare să o avem pe ultima. Ca şi în anii trecuţi, am avut grupuri de copii din mai multe zone ale ţării – cum ar fi Bucureşti, Craiova, Timişoara, Cluj, Reşiţa, Caransebeş, Oţelu Roşu – dar şi din străinătate, Germania şi Canada, aceştia fiind copii care s-au aflat cu părinţii în România şi care după ce au aflat de noi şi-au dorit să ne cunoască“, ne-a spus cunoscutul alpinist Coco Galescu, preşedintele Clubului Montan Caransebeş.

Roxana Bălan Nafiru

Adaugă comentariu