REŞIŢA – Un proiect derulat în patru judeţe îşi propune să ofere condiţii mai bune celor din câmpul muncii.
Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură cărăşeană a lansat marţi proiectul „Cursuri de calificare pentru angajaţii din regiunile Vest şi Centru”. Acesta este derulat în parteneriat cu furnizori autorizaţi de formare profesională din Oraviţa, Deva, Miercurea Ciuc şi Timişoara.
„Intenţionăm să creştem nivelul de calificare şi al competitivităţii profesionale pentru 760 de persoane angajate pe piaţa muncii din regiunile amintite, în aşa fel încât aceştia să poată fie să aleagă un alt loc de muncă mai bun, fie să aibă acces, în urma unei calificări, la un salariu mai mare”, a precizat Petru Buzzi, preşedintele CCIA Caraş-Severin. Proiectul se va încheia în luna noiembrie a anului viitor, iar valoarea totală este de 3.995.300 lei.
„Vor fi organizate cursuri de calificare în domeniile IT, servicii hoteliere, alimentaţie publică, confecţii textile, construcţii, comerţ etc. De asemenea, oferim sprijin pentru angajaţi în vederea recalificării, oferim servicii de consiliere şi orientare profesională şi, ca rezultat imediat putem vorbi de elaborarea unui ghid de bune practici în furnizarea cursurilor de calificare”, a declarat Cristina Stoichescu, managerul de proiect.
Marţi, la sediul CCIA au sosit reprezentanţii partenerilor de proiect pentru o şedinţă de lucru şi planificarea următorilor paşi. Cei prezenţi au precizat că angajaţii vor conştientiza nevoia de a se adapta la evoluţiile de pe piaţa muncii şi că, pe termen lung, capitalul urman din cele două regiuni se va dezvolta odată cu competitivitatea economică.