Caraş-Severin, Romania

LĂPUŞNICEL – Joi seară, în jurul orei 19.20, un bărbat de 61 de ani din Pârvova, comuna Lăpuşnicel, a găsit două arme de vânătoare, vechi de peste 70 de ani, încastrate în zidul de cărămidă al unui sălaş ce a aparţinut bunicului său.

De altfel, omul a şi raportat incidentul la 112, explicându-le oamenilor legii că, în timp ce efectua lucrări de reparație la o colibă din Pârvova, într-un zid de cărămidă ce susținea grinda de la acoperiș a găsit două arme de vânătoare vechi, fără serie și în stare de degradare.

„Din verificările efectuate, polițiștii au stabilit faptul că armele ar avea o vechime de peste 70 de ani, iar coliba ar fi aparținut bunicului apelantului. Cele două arme de vânătoare au fost ridicate de către polițiști în vederea continuării cercetărilor. În cauză au fost efectuate acte premergătoare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor“, informează Poliţia judeţului.

A.M.

2 Comments

  1. In lipsa unei legi serioase, omul s-a ales cu Dosar Penal iar acum sortii se joaca la un Birou de la IPJ. Cu alte cuvinte daca gasiti din intamplare un pistol va alegeti cu Dosar Penal . Legiuitorul ar fi trebuit -daca era normal la cap- sa dea o Lege o perioada de un an in care toti cei care aveau pusti, pistoale, grenade sa le predea fara a li se deschide Dosar Penal. Dar…asta e ! cum spune miticul!

  2. Cinstea e pentru fraierii care mai cred in ea de cinste.Ce politie cretina cu legi la fel de cretine!Dosar penal pentru ca omul este corect?S-a tampit politia cu totul.Tara cu institutii de tot rahatul!

Adaugă comentariu