Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Vorbind despre acest ciclu de finanţare şi despre banii rămaşi necheltuiţi, directorul general al ADR Vest se declară optimist vizavi de proiectele care sunt gata să schimbe bilanţul.

Prezent la Reşiţa zilele trecute, pentru două premiere, Sorin Maxim, şeful ADR Vest, a semnat, împreună cu primarul Ioan Popa, primul contract pe Axa 4 (Mobilitate) la nivelul Regiunii Vest, şi primul contract pe Retrospective. Cu acest prilej, directorul ADR Vest a vorbit despre presiunea financiară existentă nu doar la nivel de regiune sau de ţară: „Întrucât lansările de programe, atât la nivel european, cât şi la nivel naţional au avut o întârziere, există o regulă care se numeşte N+3, care spune că în termen de trei ani din momentul alocării banilor eşti obligat să îi cheltui, altfel ce rămâne nu se mai poate recupera. Întrucât Comisia a lansat mai târziu acordul cadru, în 2015, astfel că banii din 2014 nu au putut fi investiţi şi porniţi ca şi finanţare. Şi practic anul acesta e cea mai mare presiune de dezangajare pe care România o are – şi toate ţările europene o au –, pentru că se cumulează 2014 şi 2015. Anul viitor va fi puţin mai mică presiunea. Fiind o sumă foarte mare, proiectele fiind destul de complexe şi fiind la început de drum, evident că în ciuda faptului că sunt foarte multe contracte şi la noi, şi la nivel naţional, şi în celelalte regiuni sunt foarte multe contracte semnate, ele nu produc efecte imediat. S-au făcut şi nişte modificări în legislaţia naţională care ţin de licitaţie, şi proiectul tehnic ca şi tipologie de achiziţie nu mai poate fi făcut printr-o achiziţie directă, cum era până acum, ci el este cumulat ca valoare cu cea a proiectului, adică a lucrărilor, şi acesta a prelungit aproape cu un an momentul în care primăriile intră în relaţie contractuală cu un constructor ca să intre cu lucrarea în execuţie. Şi din cauza acestei presiuni, aceste proiecte au fost procesate cu prioritate, atât la nivel local, cât şi naţional, cum am dat zilele trecute un comunicat cu spitale, cu unităţi primire urgenţe, cu ambulanţe şi mai multe echipamente, şi la fel în sistemul educaţional. Dar din toate proiectele care au fost identice ca tipologie cu cele pe care noi le finanţăm pe POR, au fost preluate din bugetul naţional şi decontate din sistemul de fonduri europene. Cam asta este explicaţia de ce am procesat aşa repede, pentru că noi avem în acest moment proiecte de aproape 1,3 miliarde de euro pe care le procesăm şi estimăm că, până la finalul programului, să ajungem cu contractarea spre 900 de milioane de euro. Probabil că această ţintă de dezangajare se va apropia de 100%, cu câteva procente, dar oricum sub două cifre cu siguranţă, ceea ce este un lucru foarte bun“.

Oficialul ADR Vest a vorbit şi despre stadiul actual: „În acest moment, programul este în plină fază de implementare, pentru că avem peste 500 de milioane de euro contracte, din care 320 sunt deja semnate, şi 250 sunt la semnare, urmează să fie semnate în prima lună a anului viitor. În ideea în care, în această perioadă ne-am concentrat foarte mult pe aceste proiecte retrospective, care au presupus bani care deja au fost investiţi şi tipologia de finanţare a fost identică cu cea finanţată prin POR. Şi până la finalul anului, aceşti bani vor fi plătiţi către autorităţile publice locale, fie că discutăm de sănătate, de mobilitate, de drumuri judeţene sau de educaţie. Toţi aceşti bani vor salva multe resurse din ţinta de absorbţie, şi cred că această ţintă se va atinge spre 100%“.

Sorin Maxim a precizat că Reşiţa mai are o serie de proiecte, unele dintre ele urmând să fie depuse până la sfârşitul anului.