CARAŞ-SEVERIN – Deşi a venit vara, mulţi fermieri nu şi-au primit încă subvenţiile iar oamenii întreabă despre banii pe care aşteaptă să-i primească. Întreabă la APIA şi ne întreabă şi pe noi. Iar noi întrebăm…. tot la APIA. Directorul instituţiei, Dumitru Stepanescu, răspunde întrebărilor pe care fermierii le adresează şi prin intermediul nostru. Cei care nu şi-au depus încă cererile pentru subvenţii pe 2016 trebuie să se grăbească.
Se lucrează inclusiv în week-end iar, până duminică 29 mai, APIA a soluţionat 87% din cererile depuse anul trecut, cereri care acoperă 75% din suprafaţa agricolă a judeţului. În paralel, se primesc cererile pe 2016, până pe 31 mai fermierii putând depune cererile fără penalizări. Cei care o vor face în intervalul 1-25 iunie vor suporta penalizări de 1% din valoarea subvenţiei pentru fiecare zi lucrătoare de întârziere.
De la Dumitru Stepanescu, directorul APIA Caraş-Severin, am aflat că se acordă subvenţii în valoare de 79 de euro pe hectar. Pe lângă această sumă, fermierii care deţin 1-5 hectare primesc 5 euro în plus pe hectar, sumă care creşte la 56 de euro pe hectar pentru cei care deţin 6-35 de hectare. Fermierii în vârstă de până la 40 de ani primesc 23 de euro în plus pe hectar. De asemenea, din bugetul naţional, cei care înfiinţează culturi permanente primesc în plus 19 euro pe hectar. „Noi lucrăm ceea ce ţine de noi. Adică autorizăm, facem controale, trimitem listele la Bucureşti. De acolo ne vin alte liste pe care le soluţionăm. Mulţi oameni mă întreabă de ce întârzie banii. Zilnic primesc câte 20-30 de audienţe. Din păcate, asta nu mai ţine de noi, căci plăţile către fermieri se fac din contabilitatea centrală, nu de la noi”, ne-a declarat Stepanescu.