Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Tinerii studenţi şi masteranzi care vor să lucreze în Germania au deja prima şansă pentru anul viitor.

Nici bine nu a început luna decembrie, că deja au apărut primele oferte de lucru pentru anul viitor. Primii pe listă sunt angajatorii Germani care au posturi pentru studenţii şi masteranzii care doresc să muncească acolo în perioada vacanţei de vară, pentru o perioadă de cel puţin două luni.

Tinerii interesaţi trebuie să îndeplinească trei condiţii:

– să aibă vârsta cuprinsă între 18 şi 35 de ani;

– să fie studenţi şi masteranzi la o facultate de stat sau particulară care să fie acreditată, la cursuri de zi, colegiu tehnic sau colegiu;

– să aibă cunoştinţe bune sau foarte bune de limba germană, dobândite în urma a cel puţin trei ani de studiu.

Preselecţia este derulată de către Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă din Bucureşti, însă pentru întocmirea şi transmiterea dosarelor, cei interesaţi se pot adresa şi consilierului EURES din cadrul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă din Caraş-Severin.

Pentru completarea dosarului sunt necesare următoarele documente:

– o copie a actului de identitate, care să nu expire în următoarele şase luni;

– opţional, o copie a paşaportului, cu aceeaşi condiţie de valabilitate;

– o fişă de solicitare tip Bewerbung 2014, care trebuie completată pe calculator în două exemplare, apoi semnată (formularul tipizat se regaseste pe site-ul www.bucuresti.anofm.ro, la rubrica Actualizări în site);

– adeverinţă de la facultate în care să se specifice anul de studii şi ce tip de cursuri urmeaza (tipizat facultate);

– adeverinţă de la facultate pe formularul Immatrikulationsbescheinigung (tipizatul şi instrucţiunile de completare sunt postate la aceeaşi rubrică a site-ului celor de la Bucureşti);

– dovada acreditării, în cazul unei facultăţi particulare;

– copia foii matricole (cu exceptia studenţilor din anul I de studiu);

– recomandare de la unul din profesorii de la facultate;

– trei fotografii tip paşaport;

– copia permisului de conducere (dacă este cazul).

Depunerea dosarelor şi susţinerea testului de limba germană vor avea loc în perioada 6 ianuarie – 12 februarie 2014, de luni până joi, în intervalul orar 9.00-15.00, iar vineri, între orele 9.00-12.30 la AMOFM Bucureşti (strada Spataru Preda nr. 12, corp cladire A, parter, sector 5, telefon 0758.236.632).

Antoniu Mocanu

Adaugă comentariu