DEZEȘTI – „În box, nimic nu e mai efemer ca… vedeta”, spunea marele campion Gheorghe Fiat. Un prizonier al ringului, cum îl numea Nicolae Danciu Petniceanu în cartea pe care i-a dedicat-o.
Pe 14 ianuarie 1929, boxerul cu părul roșu a văzut lumina zilei în sătucul ascuns printre sălcii pletoase. Apoi s-a călit în „cetatea de foc” a Reșiței, ducând renumele țării peste tot în lume. Cum a ajuns copilul Gheorghe Fiat pe ringul de box? Din întâmplare. Tăică-său, Pavel Gruia, se stabilise la oraș și-și ridicase casa lui, cu mâț în fereastră și câine pe lanț. Muncea la uzină și-și creștea cei patru feciori, dintre care Ghițulică era mezinul. Lui Ghițulică îi plăceau și școala, și sportul. A urmat Școala nr. 3, apoi Școala Medie Tehnică model U.D.R. Mai întâi a jucat fotbal la Metalul Reșița, iar în box și-a făcut debutul în 1943, într-o gală la Bocșa Română, unde a înlocuit un sportiv care nu se prezentase.
S-a văzut că băiatul avea stofă, așa că s-a apucat de box la Metalul, avându-l antrenor pe reputatul Toth Gheza. Munca tânărului Fiat i-a adus titluri de campion național în anii 1948, 1949 și 1950 și atenția Clubului Casa Centrală a Armatei (CCA), Steaua de mai târziu. Din 1950, iată-l la CCA, sub aripa antrenorului Marcu Spakov, pe care-l uimeau dârzenia arătată de Fiat în ring și blândețea sa din afara careului magic.
Au urmat alte titluri naționale în 1951, 1952, 1953 și 1957, titlul de campion mondial universitar la Berlin, în 1951, și bronzul la Olimpiada de la Helsinki din 1952. Atunci, în semifinala cu polonezul Anakiewicz, a boxat cu o mână fracturată după ce însăși Ana Pauker i-a permis asta. Bronzul său a fost prima medalie românească la olimpiadă. O oră mai târziu, Vasile Tiță obținea argintul olimpic.
Pentru Gheorghe Fiat au urmat multe alte victorii în țară și în lume. Străinii l-au „curtat” să boxeze pentru alte ţări dar campionul nu şi-a „trădat” ţara. Mai târziu, a devenit un reputat antrenor pentru care boxul a fost viața însăși. Cartea lui Nicolae Danciu Petniceanu se apleacă atent asupra performanțelor sportive și vieții de familie ale lui Gheorghe Fiat.
Fără îndoială, boxerul-legendă e pentru mulți un model despre muncă, trudă, patriotism. Și desigur o mândrie pentru sătucul ascuns de sălcii pletoase, pentru cetatea care cândva era de foc, pentru Casa Muncitorească udată cândva de sudoarea campionului și rămasă acum doar în amintiri pe care le citim în cartea primită cadou de la Ioan Borduz, primarul Fârliugului şi nepotul campionului.