Caraş-Severin, Romania

MEHADIA – Asta este principala problemă cu care se confruntă apicultorii, în acest an şi recolta de miere fiind slabă din cauza vremii nefavorabile.

Ploile şi temperaturile scăzute din primăvară le-au dat bătăi de cap apicultorilor fiindcă albinele nu au putut recolta nectarul florilor de salcâm, producţia fiind foarte mică comparativ cu alţi ani.

„La salcâm n-avem nimic, a spus Elena Bărbuţ de la Cooperativa Prisăcarii Hercules, am încercat de vreo două ori, dar s-au pus ploile şi a fost frig. Doar la tei am recoltat ceva şi acum la polifloră, dar nu ăsta e necazul cel mai mare, noi ştim că în apicultură sunt ani buni şi ani în care producţia poate fi aproape nesemnificativă. Problema cu care ne confruntăm este că stăm, cum s-ar zice, cu mierea-n bătătură, fiindcă procesatorii au depozitele pline şi nu mai contractează de la noi“.

Atestată ca produs apicol montan, mierea „Prisăcarilor“ cărăşeni este foarte apreciată, însă preşedintele cooperativei, Ion Bărbuţ, spune că a încercat să negocieze la Berlin un preţ de 4 euro pe kilogram, dar au câştigat chinezii care au lăsat kilogramul de miere la 1 euro.

„Degeaba le-am explicat că mierea noastră e atestată ca produs montan, că e curată, şi că ce cumpără de la chinezi e de calitate mult inferioară. Nici procesatorii nu mai au unde să depoziteze mierea, că nu pot s-o vândă, n-au cu cine să încheie contracte din cauza chinezilor, care au invadat piaţa produselor apicole. Ar trebui să scadă şi ei preţul, dar nimănui nu-i convine să dea miere bună pe un preţ de nimic“.

Apicultorul cărăşean spune că în materie de programe de susţinere guvernamentală colaborează foarte bine cu AFIR-ul şi Direcţia pentru Agricultură Judeţeană, chiar şi cu APIA, însă ajutoarele de minimis sunt foarte mici, pentru o familie de albine acordându-se doar 20 de lei. Nici nu e de mirare că numărul apicultorilor a scăzut în Cooperativa Prisăcarii Hercules, de la 170 câţi au fost la început, în urmă cu 10 ani, la 117, unii preferând să ia calea străinătăţii.

Alexandra Gorghiu

3 Comments

  1. Sa scada pretul nesimtit la vanzarea cu amanuntul pentru populatie si li se vor goli depozitele.

    • Acum câțiva ani am încercat să negociez cu un apicultor. I-am cerut să-mi reducă măcar 2 lei/kg dacă cumpăr o cantitate mai mare, câteva zeci de kg. Nu, n-a vrut să lase nici un ban. Așa că nici eu n-am mai luat decât câteva kg. Ceva timp mai târziu am auzit că a predat la stat câteva sute de kg la prețul de 6 lei/kg, că avea nevoie de bani. Nu cred că voi întâlni vreodată un apicultor care să nu fie mânat de o lăcomie prostească.

  2. Asa si … ce ar trebui sa facem, sa le cumparam mierea la pretul ala de cocaina ???
    Sau poate ar trebuii sa va cumpere statul mierea la pretul impus de voi ???
    La voi nu functioneaza legile pietei, nu ati vrut voi in capitalism ???
    Pai aplicati legile pietei, adica … daca vezi ca nu-ti cumpara nimeni produsul, ori scazi pretul ori il duci acasa la tine si te speli cu el pe cap.

Adaugă comentariu